Liga Europa: UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva preşedintelui lui Lille, după meciul cu PAOK

#image_title

UEFA a anunţat miercuri că a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Olivier Letang, preşedintele clubului francez Lille, în urma criticilor pe care acesta le-a adresat arbitrilor după meciul Lille – PAOK Salonic.

Olivier Letang s-a plâns de arbitrul meciului în înfrângerea suferită de Lille OSC în Liga Europa, joia trecută, în meciul cu echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, scor 3-4. „O decizie va fi luată în noiembrie, dar nu există o dată specifică în acest moment”, a declarat miercuri, pentru AFP, un purtător de cuvânt al forului european.

Condusă la pauză cu 3-0, Lille revenit în repriza secundă, dar a plătit preţul pentru cele trei goluri primite în prima repriză. În plus, francezii susţin că nu au primit penalty atunci când Matias Fernandez-Pardo a căzut în careul oaspeţilor, tras de tricou, în minutul 42. Această decizie a stârnit furia lui Olivier Letang, care s-a plâns în engleză arbitrului, la pauză. „I-am scris deja domnului (Aleksander) Ceferin (preşedintele UEFA), ce s-a întâmplat în seara asta este incredibil”, a declarat preşedintele clubului în tunel, iar comentariile sale au fost surprinse de camerele video ale Canal+.

Olivier Letang a fost deja sancţionat în Ligue 1, la sfârşitul lunii septembrie, atuni când, pentru criticarea deciziilor arbitrilor, a primit o suspendare de un meci.

 

Jaf la Luvru. Cei doi suspecţi arestaţi au recunoscut „parţial” faptele, dar bijuteriile rămân de negăsit

Legiştii au finalizat necropsia directorului medical al SJU Buzău Ştefania Szabo / Au fost prelevate şi probe toxicologice / Înmormântarea va avea loc la Bucureşti