Liga Europa: VfB Stuttgart nu a avut milă de Celtic, la Glasgow, scor 4-1

Echipa germană VfB Stuttgart a învins joi seara, în deplasare, scor 4-1, gruparea scoţiană Celtic Glasgow, în meciul tur din play-off-ul Ligii Europa.

VfB Stuttgart a dominat meciul de pe Celtic Park şi a deschis scorul în minutul 15, prin Bilal El Khannouss. Benjamin Nygren a egalat şase minute mai târziu, dar asta nu i-a împiedicat pe germani să revină în avantaj, prin acelaşi El Khannouss, în minutul 28. Scoţienii au avut rare ocazii să ajungă la poarta lui Nubel, iar în partea secundă Jamie Leweling a majorat diferenţa în favoarea oaspeţilor, în minutul 57. După numai două minute, Demirovic (VfB) a înscris şi el, însă golul a fost anulat de VAR, pentru ofsaid, dar în al treilea minut de prelungire, Tiago Tomas a stabilit rezultatul final, Celtic Glasgow – VfB Stuttgart 1-4 şi germanii sunt cu un picior în optimile Ligii Europa.

Rezultate înregistrate joi, în prima manşă a play-off-ului din Liga Europa:

Celtic Glasgow – VfB Stuttgart 1-4 (Nygren 21 / El Khannouss 15, 28, Leweling 57, Tomas 90+3);

Lille – Steaua Roşie Belgrad 0-1 (F. Tebo 45+1);

Ludogoreţ Razgrad – Ferencvaros Budapesta 2-1 (Duah 23, Son 67 / Bamidele 27);

Panathinaikos Atena – Viktoria Plzen 2-2 (Tetteh 31, 61 / Visinsky 11, Ladra 80).

 

UPDATE – Andrew Mountbatten-Windsor, arestat în ziua aniversării sale, a fost eliberat după 12 ore. El va fi cercetat în continuare în libertate. Ce pedeapsă riscă dacă va fi găsit vinovat de abuz în serviciu public

Maia Sandu a anulat un decret prin care a graţiat, în 2022, un cetăţean moldovean condamnat în Rusia