Echipa naţională a Germaniei a învins joi seara, în deplasare, scor 2-1, echipa naţională a Italiei, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Naţiunilor. În celelalte meciuri, Franţa şi Portugalia au cedat, Spania a făcut egal.
Italia a deschis repede scorul la Milano, unde Tonali l-a învinsa pe Baumann în minutul 9, însă selecţionerul german Julian Nagelsmann a avut inspiraţie şi l-a introdus în joc, la pauză, pe Tim Kleindienst, iar acesta a egalat în minutul 49, din centrarea lui Kimmich. Acelaşi Kimmich a fost omul cu pasa decisivă şi la golul victoriei oaspeţilor, înscris de Leon Goretzka, în minutul 76. Germania s-a impus cu 2-1 pe terenul Squadrei Azzura şi returul de la Dortmund se anunţă unul de foc.
La Copenhaga, Danemarca şi Portugalia au jucat un meci bun, cu acţiuni şi faze de poartă care i-au remarcat pe cei doi goalkeeperi. Christian Eriksen a ratat un penalti în minutul 24, însă Rasmus Hojlund a reuşit să marcheze în minutul 78 şi danezii au dispus de lusitani cu 1-0.
Cu Modric căpitan, croaţii au avut penalti încă din minutul 8 în partida de la Split, după faultul comis în care de Konate, dar Maignan a apărat execuţia lui Kramaric şi tabela a rămas neschimbată până în minutul 26, când Ante Budimir a deschis scorul după un assist al lui Perisic. Finalul primei părţi a adus al doilea gol al gazdelor, marcat de Ivan Perisic. Partea secundă nu a mai adus modificări ale tabelei şi Croaţia – Franţa s-a terminat 2-0.
Nico Williams a deschis scorul repede la Rotterdam, aducând Spania în avantaj, însă olandezii au revenit şi au egalat prin Gakpo, pentru ca după 39 de secunde scurse din repriza secundă să înscrie golul prin care preluau conducerea. Gazdele au rămas în zece din minutul 82, după eliminarea lui Jorrel Hato, şi oaspeţii au profitat. Merino a egalat în minutul 90+3 şi soarta calificării se va decide în manşa secundă.
Rezultate înregistrate joi, în prima manşă a sferturilor de finală din Liga Naţiunilor:
Italia – Germania 1-2 (Tonali 9 / Kleindienst 49, Goretzka 76);
Danemarca – Portugalia 1-0 (R. Hojlund 78);
Croaţia – Franţa 2-0 (Budimir 26, Perisic 45+1);
Ţările de Jos – Spania 2-2 (Gakpo 28, Reijnders 46 / Nico Williams 9, Merino 90+3).