Da, ați citit bine. Trufandă. Cuvântul-cheie în care se împletesc prospețimea, unicitatea și raritatea pe piața ideilor românești. Un soi de rucola democratică, crescută în sera eticii administrative, direct în Oradea.
Filosoful nostru național a avut o revelație. Într-o țară „hărtănită” – alt cuvânt imposibil de tradus, dar perfect pentru starea națiunii – Bolojan nu e doar un politician. Nu. E speranța întrupată. E dovada că încă mai putem spera. Cu alte cuvinte, Ilie Bolojan nu respiră același aer cu restul clasei politice. Nu, el inspiră aer curat de munte și expiră reformă.
Dar ce-l face, de fapt, pe domnul Bolojan atât de special? Simplu. „Nu are timp de glumițe”, spune Liiceanu. Semn că omul nu doar că muncește, dar o face într-un mod aproape mistic: cu gravitatea unei epopei și eficiența unui ceas elvețian. Nu vorbește „în doi peri” – alt semn clar că nu e de pe harta politică actuală, ci, probabil, de pe vreun pergament pierdut în biblioteca lui Platon.
Și chiar dacă – ce tristețe! – „dl Bolojan nu e candidat la președinție”, noi trebuie să credem. Filosoful nu e interesat de detalii mărunte, cum ar fi democrația reprezentativă. Nu! Vrea doar ca „Bolojan să facă ce știe, iar noi să facem ce putem”. Poate chiar să ne rugăm în fiecare dimineață, cu fața spre Crișul Repede.
Așadar, în loc de programe, dezbateri și responsabilitate instituțională, să lăsăm totul pe seama unei apariții providențiale. Dacă ar fi după această viziune, România n-ar mai avea nevoie de alegeri. Doar de revelații.
Și uite-așa, dintr-un colț de editorial, domnul Bolojan devine mai mult decât om. Devine simbol. Trufanda. Raport de țară. Într-o lume politică plină de glumițe și vorbe-n doi peri, iată-l pe Ilie, cel Serios și Credibil, pășind solemn spre altarul guvernării autentice. Noi ceilalți? Să fim vrednici. Și să nu-l pierdem.
