Linia frontului trebuie să servească drept „bază” pentru negocierile cu Rusia, afirmă Zelenski şi liderii europeni într-o declaraţie comună

Știri de azi | Linia frontului trebuie să servească drept „bază” pentru negocierile cu Rusia, afirmă Zelenski şi liderii europeni într-o declaraţie comună - Știri de azi |
#image_title

Linia frontului dintre forţele ucrainene şi ruse trebuie să servească drept „bază” pentru negocierile de pace, au afirmat marţi, într-o declaraţie comună, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi mai mulţi lideri europeni, printre care cei din Franţa, Marea Britanie şi Germania, relatează AFP.

„Susţinem ferm poziţia preşedintelui Trump potrivit căreia luptele trebuie să înceteze imediat, iar linia de contact actuală trebuie să servească drept bază pentru negocieri”, au declarat aceşti lideri în comunicatul comun.

„Rămânem ataşaţi principiului conform căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”, adaugă semnatarii, care se angajează, de asemenea, să îşi menţină sprijinul pentru ca Ucraina să rămână „în cea mai puternică poziţie posibilă, înainte, în timpul şi după orice încetare a focului”.

INTENSIFICAREA PRESIUNII ASUPRA ECONOMIEI RUSE

„Trebuie să intensificăm presiunea asupra economiei Rusiei şi a industriei sale de apărare, până când Putin va fi dispus să facă pace”, mai spun liderii în declaraţia comună.

Preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească în curând cu omologul său rus Vladimir Putin la Budapesta, iar liderii europeni se tem de un acord care ar fi în detrimentul Ucrainei şi al intereselor de securitate din Europa, precizează AFP.

Ei continuă să solicite intensificarea presiunii asupra Moscovei, inclusiv dinspre Washington, unde preşedintele american a refuzat până acum să decidă sancţiuni împotriva Rusiei.

„Tacticile de tergiversare ale Rusiei au demonstrat în repetate rânduri că Ucraina este singura parte serioasă care doreşte pacea”, arată aceşti lideri. „De aceea, suntem convinşi că Ucraina trebuie să se afle în cea mai puternică poziţie posibilă, înainte, în timpul şi după orice încetare a focului”, adaugă ei.

Acest comunicat comun este semnat de liderii Ucrainei, Uniunii Europene, Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Poloniei, Danemarcei şi Finlandei.

Cu excepţia prim-ministrului britanic Keir Starmer, aceştia urmează să se întâlnească joi la Bruxelles, în cadrul unui summit european în care speră să ajungă la un acord privind un sprijin financiar durabil pentru Ucraina. Vineri este prevăzută şi o reuniune a „Coaliţiei de voinţă”, care reuneşte susţinătorii Kievului.

 

 

Știri de azi | UPDATE – Procurorii din Arad anunţă suspendarea protestului cauzat de modificările privind pensionarea - Știri de azi |

UPDATE – Procurorii din Arad anunţă suspendarea protestului cauzat de modificările privind pensionarea

Știri de azi | United Drive intră pe piaţa auto premium din România, în urma unei investiţii de peste 7 milioane de euro - Știri de azi |

United Drive intră pe piaţa auto premium din România, în urma unei investiţii de peste 7 milioane de euro