Litoralulromanesc.ro: Peste 60% grad de ocupare în staţiunile de la mare în minivacanţa de Rusalii. Tarifele pornesc de la 87 lei pe noapte

Minivacanţa de Rusalii aduce un nou val de turişti pe litoralul românesc, unde se estimează un grad de ocupare de peste 60% în perioada 6-9 iunie, anunţă Litoralulromanesc.ro, turoperator specializat pe acest segment de vacanţe, potrivit căruia tarifele pornesc de la 87 lei pe noapte.

”Minivacanţa de Rusalii aduce un nou val de turişti pe litoralul românesc, unde se estimează un grad de ocupare de peste 60% în perioada 6-9 iunie. Peste 85% dintre hotelurile din staţiunile de la mare vor fi deschise în această perioadă, pregătite să îşi primească oaspeţii cu oferte atractive, ce pornesc de la 87 lei/camera/noapte”, anunţă Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanţe.

 În medie, turiştii rezervă trei nopţi de cazare, dar sunt şi români care au ales să-şi prelungească sejurul, în felul acesta ei putând accesa tarifele avantajoase din programul „Litoralul pentru Toţi”, care devine activ la începutul lunii iunie.

”Interesul pentru sejururi pe litoral la începutul lunii iunie este ridicat şi mulţi români vor profita de ofertele speciale pentru a se relaxa câteva zile pe malul mării, mai ales dacă şi vremea va ţine cu turiştii. Rezervările pentru minivacanţa de Rusalii au început să se facă încă din luna ianuarie, iar în acest moment putem spune că avem unităţi de cazare care vor atinge un grad de ocupare de 100%, mai ales cele cu un raport calitate-preţ bun”, afirmă Ştefan Necula, director Litoralulromanesc.ro.

Staţiunile preferate de turişti sunt Eforie Nord, Mamaia şi Neptun-Olimp, iar cel mai popular pachet ales este cel care include cazare şi mic dejun.

”Se caută şi variantele de cazare all inclusive, în special de către familiile cu copii, pentru care am mai pregătit o surpriză: şi anul acesta, rezervările care includ cel puţin un copil beneficiază de o intrare gratuită la parcul de aventură Jurasica Park Neptun, singurul parc tematic cu dinozauri în mărime naturală de pe litoralul românesc”, mai adaugă reprezentantul agenţiei.

Pentru minivacanţa de Rusalii, cazarea porneşte de la doar 87 lei pe noapte pentru o cameră dublă, tarif valabil la un hotel din Eforie Nord. În staţiunea Neptun-Olimp, preţurile pornesc de la 108 lei/noapte, iar în Mamaia – de la 151 lei/noapte. Pentru o noapte de cazare în Mamaia Nord, un cuplu trebuie să achite de la 181 lei, iar în Venus – de la 114 lei.

”Minivacanţa de Rusalii reprezintă un preambul pentru sezonul estival, întrucât mulţi români obişnuiesc să-şi ia concediu abia după ce copiii intră în vacanţa şcolară. Conform cifrelor de la această dată, numărul total de rezervări pe care românii le-au făcut pentru sezonul estival 2025 a crescut cu aproximativ 20 de procente de la lansarea programului Early Booking, în octombrie anul trecut, comparativ cu aceeaşi perioadă de referinţă, respectiv octombrie 2023 – mai 2024”, mai arată compania.

Litoralulromanesc.ro are peste 20 de ani de experienţă pe piaţa turismului local şi este cel mai mare turoperator pe segmentul vacanţelor la Marea Neagră, atât în ceea ce priveşte numărul de turişti, cât şi cifra de afaceri. Compania dispune de un portofoliu de peste 550 de unităţi de cazare. Compania a fost fondată de către Ionuţ Nedea, iar în 2024 a devenit parte din Grupul Szallas.

 

 

55 de bărbaţi au fost arestaţi în Franţa după destructurarea unei reţele de pedofilie pe Telegram

Primul festival de cafea din România organizat pentru profesioniştii din IT are loc în acest an la Politehnica Bucureşti şi în Iaşi