LIVE TEXT – Război în Ucraina: Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice hipersonice asupra Ucrainei

Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita “accesul la sistemul financiar internaţional” şi a reduce finanţarea efortului de război al Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.

Aceste sancţiuni, care vizează în special braţul financiar al gigantului Gazprom, Gazprombank, vizează şi circa 40 de birouri de înregistrare financiară şi 15 manageri ai unor instituţii financiare ruseşti, conform agerpres.ro.

Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor deţinute direct sau indirect de entităţile sau persoanele vizate din SUA, precum şi interdicţia ca oricare companie sau cetăţean american să facă comerţ cu persoanele sau companiile vizate, cu riscul de a fi la rândul lor sancţionaţi.

Continuarea aici

content-image

Acţiunile europene au închis joi în creştere, pe fondul atenţiei investitorilor asupra rapoartelor financiare şi datelor economice

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general