Jucătorul nord-irlandez, în vârstă de 21 de ani, a evoluat frecvent la prima echipă a lui Liverpool începând din sezonul trecut, iar în actuala campanie a disputat 27 de meciuri, însă numărul acestora putea fi mai mare, dacă nu s-ar fi confruntat cu probleme fizice, potrivit Agerpres.
Noul contract îl leagă pe Bradley de Liverpool până în 2029 şi marchează primul pas făcut de „cormorani” pentru înlocuirea lui Alexander-Arnold, care va pleca liber la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30 iunie.
„Sunt foarte mândru şi fericit că am semnat un nou contract. Acum este momentul să ne menţinem concentrarea şi să continuăm să muncim. Au fost doi ani fantastici, aşa că sper să putem continua să creăm mai multe amintiri împreună”, a precizat Conor Bradley într-un comunicat dat publicităţii de FC Liverpool.