Locuinţa lui Raheem Sterling, din nou ţinta hoţilor. Jucătorul era acasă alături de familia sa

Locuinţa atacantului lui Chelsea, Raheem Sterling, a fost din nou ţinta hoţilor sâmbătă noaptea. Prezent acasă cu familia sa la momentul respectiv, englezul „a scăpat nevătămat”.

Sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de începerea meciului dintre Chelsea şi Wolverhampton (3-0), pentru care nu fusese selectat, atacantul în vârstă de 30 de ani a fost victima unei tentative de spargere la domiciliul său, unde se afla cu soţia şi copiii.

Oficialii de la Chelsea, la curent cu incidentul, i-au oferit sprijinul jucătorului.

„Sterling şi familia sa au scăpat nevătămaţi din această încercare cumplită”, relatează Daily Mail.

Persoane cu măşti pe faţă au încercat să intre prin efracţie în casa lui Sterling înainte de a fugi cu mâinile goale, după ce au fost surprinşi de prezenţa jucătorului şi a familiei sale. Poliţia din Thames Valley a lansat o anchetă.

Nu este prima dată când nternaţionalul englez (82 de selecţii) este ţinţa hoţilor. În decembrie 2022, în timp ce juca la Cupa Mondială din Qatar, el a trebuit să părăsească lotul după o spargere la locuinţa sa, iar pierderile au fost estimate la aproape 340.000 de euro.

Campanie FRF anti-discriminare: “Fotbalul uneşte! Respectă jocul, respectă oamenii!”

Locuinţa lui Raheem Sterling, din nou ţinta hoţilor. Jucătorul era acasă alături de familia sa