Locuitorii din capitala Cubei cară găleţi şi stau la coadă la camioane-cisternă pentru apă, după ce o combinaţie de lipsă de combustibil şi instabilitate a reţelei electrice a lăsat mii de robinete fără apă, relatează Reuters.
Compania de stat Aguas de La Habana a confirmat că programele de pompare şi operaţiunile de alimentare cu apă au fost perturbate din cauza lipsei de electricitate.
”Această zonă are acum probleme cu apa. Oamenii cară apă şi aşteaptă camionul cu apă”, a spus Lazaro Noblet, în timp ce împingea un cărucior încărcat cu recipiente.
El a adăugat că lipsa petrolului afectează funcţionarea sistemului de pompare, care depinde de electricitate.
Criza energetică a fost agravată de creşterea presiunilor americane asupra Havanei după capturarea în ianuarie a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, principalul susţinător al Cubei.
Preşedintele american Donald Trump a redus livrările de petrol venezuelean către Cuba şi a ameninţat cu tarife alte ţări furnizoare, afectând infrastructura energetică fragilă a insulei.
Pentru mulţi locuitori, situaţia nu este însă nouă.
”Problema noastră există din 2021, iar acum este 2026”, a spus Maria de Jesus Rusindo, în vârstă de 58 de ani, care de ani de zile transportă recipiente grele cu apă până acasă.
În alte cartiere, locuitorii spun că rezervoarele de apă de pe acoperişuri sunt goale şi că trebuie să fiarbă puţina apă pe care reuşesc să o colecteze de la camioanele-cisternă.



