Locuitorii fug din Kupiansk, în timp ce Rusia presează tot mai mult linia frontului

Mii de persoane sunt evacuate obligatoriu în această săptămână din oraşul Kupiansk şi din mai multe aşezări din împrejurimi, în timp ce forţele ruse se apropie de acest centru strategic din nord-estul Ucrainei, relatează Reuters.

Printre ei, se numără şi Iuliia Baibak. Nu a putut suporta un alt atac aerian rusesc asupra cartierului său şi şi-a evacuat părinţii din oraşul ucrainean asediat. „Am venit (la părinţii mei) toată albă, plângând şi speriată şi am spus: Ori plecăm, ori ne vor ucide pe toţi aici”, a povestit ea joi, în timp ce o ajuta pe mama ei în scaun cu rotile să urce într-o maşină.

Trupele Kievului au recucerit Kupiansk la şase luni de la capturarea sa de către Rusia în invazia din februarie 2022, dar oraşul a fost atacat din ce în ce mai mult pe măsură ce Moscova şi-a intensificat ofensiva de-a lungul întinsului front estic.

Mai la sud, trupele Kremlinului avansează sat cu sat în regiunea industrială Doneţk ameninţând alte centre de tranzit-cheie care aprovizionează o mare parte din forţele Ucrainei din est.

Locuitorii din Kupiansk intervievaţi de Reuters au povestit despre nopţi nedormite sub tirul regulat al Rusiei în zonă, la aproximativ 100 de kilometri est de Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

În unele părţi, trupele Moscovei se află la doar 4 kilometri de periferia oraşului, a declarat guvernatorul regional Oleh Sîniehubov la televiziunea ucraineană, în această săptămână. Acesta a ordonat evacuarea, deoarece bombardamentele constante ale Rusiei au făcut prea dificile reparaţiile la electricitate, căldură şi reţaua de apă locală.

Vorbind cu reporterii din Harkov joi, Sîniehubov a declarat că prioritatea este evacuarea întregii populaţii civile de pe malul stâng al râului Oskil, adică aproximativ 4.000 de persoane.

Hanna Zorina, în vârstă de 90 de ani, care pleca din Kupiansk pentru a doua oară, după ce se întorsese primăvara trecută, a declarat că situaţia părea la început suportabilă. „Apoi lucrurile au ajuns la punctul în care zici: Ăsta e – sfârşitul”, a mărturisit ea.

VIDEO Sorin Grindeanu: Până la 1 decembrie toate cele patru loturi din A7 Buzău-Focşani vor fi date în circulaţie

VIDEO PNL susține referendumul, dar Nicușor Dan nu a decis încă pe cine susține la prezidențiale. Nicolae Ciucă a înțeles altceva