Locuitorii unui cartier din Slobozia, terorizaţi de mirosuri greu de suportat care nu au o cauză aparentă / Calitalea aerului va fi monitorizată timp de o săptămână cu un laborator mobil

Locuitorii unui cartier din Slobozia sunt terorizaţi de ceva vreme de mirosuri greu de suportat, iar verificările au arătat că agenţii economici din zonă sunt autorizaţi şi respectă legistaţia de mediu, de aceea situaţia nu are o cauză aparentă. În zonă a fost trimis un autolaborator mobil care va monitoriza calitatea aerului timp de o săptmână, urmând a înregistra mai mulţi.

”Oamenii reclamă prezenţa unor mirosuri greu de suportat, agenţii economici din zonă sunt autorizaţi, deci funcţionează legal din punct de vedere al protecţiei mediului, iar realitatea este că în zonă se simt tot felul de mirosuri greu de identificat. Aceasta este situaţia cu care se confruntă locuitorii cartierului Transmim din Slobozia de ceva vreme şi pentru a cărei rezolvare ne-au cerut ajutorul”, au transmis, luni, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate.

Preşedintele ANMAP, Raluca Giorgiana Dumitrescu, a decis să trimită Autolaboratorul de la Călăraşi exact în cartierul Transmim, pe strada Londra, pentru a măsura calitatea aerului, timp de şapte zile, astfel încât să poată fi obţinut un raport relevant privind compuşii din aer.

”Echipamentele montate pe autolaborator vor măsura compuşii organici volatili nemetanici, dioxidul de azot, hidrogenul sulfurat, amoniacul, monoxidul de carbon şi particulele  în suspensie PM10 şi PM2,5. Concluziile primului raport de monitorizare vor fi făcute publice, miercuri, 11 martie, după încheierea primelor 24 de ore de măsurători, iar în cazul înregistrării unor depăşiri ale limitelor maxime admise, raportul va fi transmis şi Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatului Judeţean Ialomiţa, pentru identificarea poluatorului şi verificarea respectării prevederilor din actele de reglementare”, a mai precizat sursa citată.

Agenţia a menţionat că în zonă funcţionează mai multe companii mari, autorizate, care desfăşoară activităţi de prelucrare a cărnii, de neutralizare a deşeurilor şi de epurare.

viewscnt–>

Polo masculin: CSM Oradea va întâlni echipa maghiară BVSC Manna ABC în sferturile Euro Cup

Grindeanu, despre candidata USR pentru Avocatul Poporului: Le-am cerut să schimbe propunerea, să nu fie deţinător de pensie specială / Dacă îndeplinesc această cerinţă, vom vota, dacă nu, nu