Loteria Română: S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,58 milioane de euro / Biletul a cuprins 630 de variante şi a costat peste 4.100 de lei

Loteria Română anunţă, joi seară, că s-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,58 milioane de euro. Biletul norocos s-a vândut la o agenţie din Galaţi, a cuprins 630 de variante şi a costat peste 4.100 de lei.

”La tragerea Loto 6/49 de astazi, 14.11.2024, s-a căştigat premiul de categoria I in valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agentia 17.034 din Galati si a fost completat in fiecare dintre cele trei zone cu cate 10 numere, in total 630 de variante si o varianta la noroc, pretul biletului fiind de 4.413,50 de lei”, a transmis, joi seară, Loteria Română.

Potrivit companiei, pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat şi 24 de căştiguri de categoria a II-a, 90 de căştiguri de categoria a III-a şi 80 de câştiguri de categoria a IV -a, suma totala câştigata fiind in valoare 47.907.105,64 de lei.

Acesta este al patrulea castig de categoria I obtinut in acest an la Loto 6/49.

Ultima data, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 28.04.2024 si a fost in valoare de 3.610.326,64 lei.

 

 

Lupte grele la Kupiansk – Rușii au reușit să spargă, pentru scurt timp, apărarea orașului strategic

Fotbal Elite League U20: România – Portugalia 1-1