Lovitură în Lituania: opoziția social-democrată a câștigat alegerile (date preliminare)

Datele oficiale ale guvernului arată că formaţiunea de centru-stânga este în frunte, cu 33 de locuri în parlamentul cu 141 de membri, pe lângă cele 20 obţinute în primul tur, după numărarea a 64% din voturi, scrie Reuters, relatează News.ro.

Social-democraţii au devansat Partidul Uniunea Patriei, aflat la putere, care a condus în şase circumscripţii, pe lângă cele 18 câştigate în primul tur.

Social-democrații (SD) au câștigat 20% din votul popular la începutul acestei luni, devenind astfel cel mai mare partid, în fața Uniunii Patriei, aflată la putere, cu 18%, și a partidului anti-sistem Nemunas Dawn, cu 15%.

Context

Ţara cu 2,9 milioane de locuitori are un sistem de vot hibrid, în care jumătate din parlament este ales prin vot popular. Restul este decis în urma unui tur de scrutin pe circumscripţii între primii doi candidaţi, un proces care favorizează partidele mari.

Ce urmează?

În cazul în care social-democraţii (SD) vor reuşi să formeze un guvern, se aşteaptă ca aceştia să menţină poziţia fermă a Lituaniei faţă de Rusia şi cheltuielile mari pentru apărare.

Conform estimărilor NATO, Lituania va cheltui aproximativ 3% din PIB pentru forţele sale armate în acest an, fiind al şaselea cel mai mare plătitor din alianţa militară.

Secțiile de votare s-au închis la ora 20.00, rezultatele fiind așteptate în jurul orei 24.00, ora locală. Aproximativ 41,3% dintre alegătorii cu drept de vot au votat duminică, în creștere față de 38,7% la run-off-ul ultimelor alegeri parlamentare de acum patru ani, arată datele oficiale.

„Probabil că vor exista unele schimbări, dar vreau să cred că direcția va rămâne aceeași”, a declarat Marius Slepetis, un om de afaceri, pentru Reuters, după ce fiica sa cea mică și-a depus buletinul de vot în urnă.

Popularitatea coaliției tripartite de centru-dreapta a prim-ministrului Ingrida Simonyte a fost erodată de inflația care a depășit 20% în urmă cu doi ani, de deteriorarea serviciilor publice și de adâncirea decalajului dintre bogați și săraci, relatează Mediafax.

După primul tur, liderul SD, Vilija Blinkeviciute, a declarat că se află deja în discuții privind formarea unui guvern majoritar de coaliție cu alte două partide – For Lithuania și Uniunea Agricultorilor și Verzilor.

SD a încheiat un pact cu partidele de opoziție pentru a sprijini toți candidații din turul doi în competițiile împotriva candidaților Uniunii Patriei a lui Simonyte.

Problemele economice interne au fost în centrul atenției în timpul campaniei electorale, SD promițând să abordeze inegalitatea crescută prin creșterea impozitelor pentru lituanienii mai bogați, pentru a finanța mai multe cheltuieli pentru asistență medicală și socială.

Dar securitatea națională este, de asemenea, o preocupare majoră în Lituania, care se află pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene și împarte granița cu exclava rusă Kaliningrad și Belarus, un aliat apropiat al Moscovei.

„Pentru mine, este extrem de important să păstrăm calmul și să oprim războiul din Ucraina”, a declarat Mykolas Zvinys, 79 de ani, înainte de a-și exprima votul la periferia capitalei, Vilnius.

Trei sferturi dintre lituanieni cred că Rusia le-ar putea ataca țara în viitorul apropiat, potrivit unui sondaj de opinie Baltijos Tyrimai/ELTA realizat în mai.

Expiră termenul până la care fermierii afectați de secetă pot face cereri pentru a obține sprijin de la Guvern

Bursele din Golf au crescut duminică, după ce Iranul a minimizat atacurile Israelului asupra unor obiective militare