Lucian Romașcanu, despre întâlnirea dintre Tudose și Hrebenciuc: ‘Parcă s-a întâlnit cu Carlos Șacalul, așa ne mirăm’

„Eu vă spun atâta. Domnul prim-vicepreședinte al PNL Rareș Bogdan i-a declarat aceluiași domn Becali că, în turul doi, el și Partidul Național Liberal îl vor vota pe Simion. Haideți să comentăm ce spune un oficial al unui partid puternic din România. S-a întâlnit lumea cu Hrebenciuc de parcă s-a întâlnit cu Carlos Șacalul. S-a întâlnit cu un fost coleg, când au ieșit la masă, în august. Acum, Simion este în sondaje independente pe locul doi. De parcă Hrebenciuc i-a plătit pe toți cei care au răspuns la sondaje să iasă Simion pe locul doi. Este pur și simplu o coincidență acea întâlnire, te vezi cu un om în oraș, n-are nicio legătură”, a spus Romașcanu.

„Din perspectiva mea, este irelevant. Dacă lumea este interesată, vom da explicații, până o să convingem lumea că domnul Hrebenciuc nu are decizie în Partidul Social Democrat. Iar transfer de voturi de la PSD la altcineva nu vom face, pentru că noi trebuie să intrăm în turul doi și nici nu cred că se poate face. Noi trebuie să intrăm în turul doi cu cel mai puternic scor posibil pentru a putea să avem un rezultat bun la parlamentare. Iar în ceea ce privește transferul de voturi, specialiști sunt colegii de la PNL, care au dus-o pe EBa (Elena Băsescu – n.red.) în Parlamentul European. PSD e doar acuzat, fără niciun fel de dovadă. Poate că asta e lupta de campanie. O să treacă și aceste luni și o să aflăm adevărul pe care eu cred că îl apăr eu acum. Dacă domnul Hrebenciuc nu are calitate nici oficială, nici neoficială în PSD, eu cred că orice discuție despre cum ar putea domnul Hrebenciuc să influențeze…domnul Hrebenciuc e pus acuma într-o situație de eminență cenușie, care face jocuri….este prietenul domnului Becali, cum a zis domnul Becali. Se mai întâlnesc, mai fac politică sau discută politică și cu domnul Tudose s-o fi văzut că au fost colegi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.

 

Liderul Superligii, U Cluj, parteneriat cu Unirea Ungheni

Scandalul blatului PSD-AUR, dezbătut în BPN. Nicolae Ciucă: ‘Dumnezeu lucrează prin oameni și cei drept credincioși ies singuri și se spovedesc’