Lucian Rusu, senator PNL: Moţiunile iniţiate de AUR împotriva Guvernului au picat ca nişte popice de propagandă. Iniţiatorii moţiunilor n-au reuşit să adune la vot nici măcar numărul de parlamentari semnatari

Știri de azi | Lucian Rusu, senator PNL: Moţiunile iniţiate de AUR împotriva Guvernului au picat ca nişte popice de propagandă. Iniţiatorii moţiunilor n-au reuşit să adune la vot nici măcar numărul de parlamentari semnatari - Știri de azi |
#image_title

Senatorul liberal Lucian Rusu susţine că moţiunile AUR au picat ca nişte ”popice de propagandă”, el afirmând că iniţiatorii celor patru moţiuni nu au reuşit să adune în unele cazuri la vot nici măcar numărul de aleşi semnatari.

”Moţiunile iniţiate de AUR împotriva Guvernului au picat ca nişte popice de propagandă, lovite de necesitatea reformelor asumate de coaliţia de guvernare. Am asistat, din păcate, la un spectacol trist şi jalnic de demagogie politică din partea iniţiatorilor celor patru moţiuni de cenzură care nu au reuşit să mobilizeze la vot nici măcar numărul de parlamentari semnatari în unele cazuri”, a afirmat senatorul PNL Lucian Rusu.

Totodată, parlamentarul liberal consideră drept ”triste şi jalnice” discursurile de susţinere a moţiunilor din partea aleşilor AUR, acuzând faptul că aceştia nu au venit cu nicio soluţie alternativă la propunerile de reformă asumate de Guvern.

”Pe cine vor să amăgească cei de la AUR, POT şi SOS? Necesitatea reformelor este evidentă şi la fel lipsa lor de soluţii alternative. Este nevoie de o reformă în sănătate care în sfârşit să pună nevoile pacientului pe primul loc şi care să susţină o finanţare corectă şi mai bună a serviciilor de sănătate, fie că sunt furnizate de medicii de familie sau de operatorii privaţi. Nu se mai poate continua cu sistemul de sinecuri din companiile de stat şi pentru aceasta este necesară o reducere a membrilor şi a indemnizaţiilor din consiliile de administraţie precum şi a salariilor exorbitante din autorităţile de reglementare (ASF, ANRE, ANCOM, etc.)”, a precizat senatorul Lucian Rusu.

Potrivit acestuia, cea mai importantă reformă asumată de Guvern în acest pachet de măsuri este reforma din domeniul colectării taxelor. Rusu afirmă că ”nu mai putem tolera exportarea profiturilor şi evaziunea fiscală prin firme fantomă fără activitate”.

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a respins, duminică, în premieră, patru moţiuni de cenzură depuse de Opoziţie împotriva Guvernului Bolojan, care au fost dezbătute, pe rând, în şedinţe de plen separate, începând de la ora 13.00, dezbaterile şi votul prelungindu-se până la ora 20.00. Premierul Ilie Bolojan a răspuns la fiecare moţiune de cenzură la criticile aduse de partidele din Opoziţie.

La şedinţa de plen s-au aflat şi reprezentanţii Guvernului. Partidele din coaliţia de guvernare nu şi-au exprimat votul, la cele patru moţuni, dar s-au aflat în plen pentru a asigura cvorumul de şedinţă.

Știri de azi | Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean: Partidele din opoziţie, AUR, SOS România şi POT, au făcut circ astăzi în Parlament la votul pe cele 4 moţiuni depuse, un demers care s-a dovedit demagogic şi populist - Știri de azi |

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean: Partidele din opoziţie, AUR, SOS România şi POT, au făcut circ astăzi în Parlament la votul pe cele 4 moţiuni depuse, un demers care s-a dovedit demagogic şi populist

Știri de azi | Startul finalei US Open, întârziat din motive de securitate. Donald Trump a fost aclamat, dar şi huiduit în arenă - Știri de azi |

Startul finalei US Open, întârziat din motive de securitate. Donald Trump a fost aclamat, dar şi huiduit în arenă