„Până în prezent, lucrările de epuismente şi terasamente pentru execuţia corpurilor de clădire au fost finalizate în proporţie de 95%, ceea ce înseamnă aproximativ 90.000 de metri cubi de terasamente executate. În cadrul proiectului s-au încheiat şi lucrările de sprijinire şi protecţie a malurilor, prin torcretarea taluzurilor şi execuţia celor 184 de piloţi foraţi, cu adâncimi de până la 12 metri. De asemenea, s-a realizat grinda de coronament aferentă acestora, consolidând astfel fundaţia viitoarei unităţi medicale”, se arată în comunicat.
Un alt progres important constă în turnarea betonului de egalizare pe o suprafaţă de 13.500 mp, din totalul de 15.000 mp, atingând astfel un stadiu de execuţie de 90%. Totodată, primul canal tehnic de sub radier a fost finalizat, iar pentru celelalte două s-au realizat lucrările de hidroizolaţie, armare şi turnare a radierelor, urmând execuţia pereţilor. În continuare, se lucrează la hidroizolaţia radierului pentru corpurile C1, C2 şi C3, precum şi la cofrarea şi armarea acestuia.
Acest proiect esenţial pentru sistemul medical din Oradea este realizat de Primăria oraşului, care a obţinut finanţarea din fonduri europene prin PNRR, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor.
Echipa de proiectanţi şi constructori este alcătuită din Construcţii Erbaşu, Cubicon Invest, Mansart Corporate şi Professional Tech Construct Design (PTCD).
Primul Spital de Boli Infecţioase construit în România după căderea comunismului va fi construit cu fonduri europene, prin PNRR, printr-un proiect în valoare totală de 135 milioane euro, din care 95% finanţare nerambursabilă. În cheltuieli sunt incluse, pe lângă proiectarea şi execuţia lucrărilor, şi achiziţia de echipamente medicale, mobilier, dotări IT, soft-uri, dirigenţia de şantier.
Proiectul a fost anunţat încă din noiembrie 2020, de către fostul primar Ilie Bolojan, aflat la începutul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, susţinut de succesorul acestuia, Florin Birta, şi de managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.
În 8 martie 2024 a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a viitorului spital cu o asociere de firme condusă de Construcţii Erbaşu. Lucrările au demarat efectiv în septembrie 2024, având termen de finalizare 30 de luni.
Viitoarea construcţie va avea patru corpuri de clădire cu înălţimi diferite, care vor avea între două şi patru etaje, unite de un corp comun. Spitalul va beneficia de o suprafaţă de 2,5 hectare, din care amprenta la sol a celor patru clădiri componente va fi de circa 10.000 de metri pătraţi, iar suprafaţa totală desfăşurată, de 49.602 mp.
Spitalul va cuprinde între 299 şi 326 de paturi (spitalizare continuă, spitalizare de zi şi terapie intensivă), un compartiment de urgenţe cu o cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite: boli infecţioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale (sală conferinţe, săli studiu, camere pentru rezidenţi etc).
Totodată, include un ambulatoriu integrat, cabinete pentru diverse specialităţi şi săli de tratament, dar şi o cameră hiperbarică. Separat, va fi construit şi dispensarul TBC care va avea un acces propriu, independent de restul clădirii. Această nouă structură medicală va furniza o gamă completă de servicii medicale, incluzând diagnosticare avansată, cu facilităţi pentru imagistică, explorări funcţionale şi endoscopii bronşice şi digestive.
Pentru a facilita accesul auto, proiectul va cuprinde 175 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 139 de locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran şi parcaje la sol.