Consilierul prezidenţial Ludovic Orban a declarat, joi, întrebat dacă s-ar putea întoarce într-o zi în PNL, că nu exclude posibilitatea pentru că este liberal şi un om care am o gândire liberală şi care şi-a petrecut jumătate din viaţă în Partidul Naţional Liberal.
”Nu exclud posibilitatea. Eu sunt liberal, sunt un om care am o gândire liberală şi care mi-am petrecut jumătate din viaţă în Partidul Naţional Liberal. Nu exclud această variantă”, a spus Orban în emisiunea Piaţa Victoriei de la Europa FM.
El a menţionat că, pe de altă parte, cel puţin în momentul de faţă, se află în echipa preşedintelui şi principalul său obiectiv este să participe la decizii şi acţiuni corecte, benefice, care să asigure o stabilitate politică guvernamentală şi politici de dezvoltare economică, de creştere economică şi mai ales politici care să garanteze democraţia, exercitarea drepturilor şi libertăţilor individuale şi asigurarea de servicii de calitate pentru cetăţeni.
Orban a mai spus că Forţa Dreptei există în continuare.
”Este un partid serios, chiar dacă nu am trecut pragul, oamenii care m-au urmat sunt şi liberali, oameni de caracter, oameni care au venit cu mine în desert, mergând pe drumul corect, nefiind siguri că vom ajunge la liman. Ei sunt oameni valoroşi, care oricând pot să facă politică şi să ocupe funcţii importante, pe care să le gireze cu profesionalism şi corectitudine”, a subliniat Orban.