Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), descriind o ‘amenințare majoră’ pentru economia mondială, notează AFP.
‘Până în prezent, am pierdut 11 milioane de barili pe zi, mai mult decât cele două crize majore ale petrolului la un loc’, a declarat el la National Press Club din Canberra, referindu-se la crizele din anii 1970.
‘La acea vreme, în fiecare dintre acele crize, lumea a pierdut aproximativ cinci milioane de barili pe zi, deci, adunându-le pe amândouă, 10 milioane de barili pe zi’, a explicat Birol.
Referindu-se, de asemenea, la repercusiunile invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, el a adăugat că ‘această criză reprezintă, în acest stadiu, două crize ale petrolului și un colaps al pieței gazelor la un loc’.
Potrivit acestuia, cel puțin 40 de infrastructuri energetice sunt ‘grav sau foarte grav avariate’ în nouă țări din Orientul Mijlociu ca urmare a conflictului.
‘Nicio țară nu va fi imună la efectele acestei crize dacă va continua pe această cale. Prin urmare, este necesară o acțiune la scară globală’, a avertizat el.
‘Economia mondială se confruntă cu o amenințare majoră și sper din tot sufletul ca această problemă să fie rezolvată cât mai curând posibil’, a adăugat Birol.
Strâmtoarea Ormuz, prin care trece de obicei 20% din producția mondială de hidrocarburi, este practic blocată din cauza războiului din Orientul Mijlociu, care a început pe 28 februarie cu atacuri israeliene și americane împotriva Iranului.
Dacă Iranul nu redeschide strâmtoarea până luni seară, președintele american Donald Trump a amenințat că va ‘ataca și distruge’ centralele electrice iraniene, ‘ÎNCEPÂND CU CELE MAI MARI!’.
Ca represalii la raidurile israeliano-americane, Iranul efectuează atacuri cu rachete și drone împotriva infrastructurilor, în special energetice, în țările aliate cu Washingtonul, precum și împotriva navelor care navighează în Golf, amenințându-le în mod specific pe cele care se aventurează în strâmtoare.
În speranța de a opri creșterea prețurilor petrolului, Statele Unite au autorizat vineri pentru o lună vânzarea și livrarea de petrol iranian aflat pe nave. Însă Teheranul a afirmat că nu are surplus de țiței pe mare.


