„Vor avea loc două reuniuni: prima între statele arabe, a doua între statele arabe şi alte ţări”, inclusiv Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Turcia şi Spania, precum şi Organizaţia Naţiunilor Unite, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial saudit care a solicitat anonimatul. Reuniunea are loc într-un moment în care autorităţile de tranziţie conduse de noul lider al ţării, Ahmad al-Chareh, cer ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva Siriei. Puterile occidentale, în special Statele Unite şi Uniunea Europeană, au impus sancţiuni guvernului lui Bashar al-Assad din cauza reprimării protestelor populare din 2011, care au declanşat războiul civil.
După 13 ani de război care a ucis peste o jumătate de milion de persoane, a devastat economia şi a forţat milioane de oameni să fugă, inclusiv în Europa, rebelii conduşi de gruparea islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a al-Qaida, l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad la 8 decembrie. De atunci, guvernul de tranziţie care a urmat a făcut presiuni pentru ridicarea sancţiunilor internaţionale, dar multe capitale, inclusiv Washingtonul, au declarat că aşteaptă să vadă cum îşi vor exercita puterea noile autorităţi înainte de a lua o decizie.
Ce ar putea urma
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat vineri că cele 27 de state membre ar putea relaxa „treptat” sancţiunile „cu condiţia să se înregistreze progrese tangibile”, în special în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor.
Discuţiile de duminică se vor axa în special pe nivelul de sprijin care urmează să fie acordat noii administraţii şi pe o posibilă ridicare a sancţiunilor, a confirmat oficialul saudit.
Relațiile dintre Arabia Saudită și Siria
Arabia Saudită a rupt legăturile cu guvernul lui Assad în 2012 şi a sprijinit grupurile rebele care încercau să îl înlăture de la putere. Însă în 2023, Riadul a restabilit relaţiile cu Siria şi a depus eforturi pentru a readuce Damascul în Liga Arabă, punând capăt izolării sale diplomatice. Luna aceasta, bogatul regat din Golf a trimis Siriei alimente, adăposturi şi ajutor medical. Dincolo de acest ajutor, Riadul caută acum modalităţi de a sprijini tranziţia. „Acest summit transmite mesajul că Arabia Saudită doreşte să se impună în fruntea eforturilor regionale de sprijinire a reconstrucţiei Siriei”, spune Anna Jacobs, cercetător la Institutul statelor arabe din Golf, cu sediul la Washington. „Dar marea întrebare este cât timp şi câte resurse va dedica Arabia Saudită acestor eforturi şi ce este posibil atât timp cât multe sancţiuni rămân în vigoare”, a adăugat ea.
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, şi omologul său turc, Hakan Fidan, au confirmat participarea lor la reuniunea de la Riad, care urmează discuţiilor anterioare desfăşurate în decembrie în Iordania, potrivit oficialului saudit. Va participa şi subsecretarul de stat american John Bass. El va sosi din Turcia, unde a subliniat „importanţa stabilităţii regionale, a prevenirii utilizării Siriei ca bază pentru terorism şi a asigurării înfrângerii durabile” a grupării jihadiste Statul Islamic, potrivit Departamentului de Stat.
Arabia Saudită adoptă o poziţie mai prudentă faţă de noile autorităţi siriene decât alte ţări precum Turcia şi Qatar, care au fost primele care şi-au redeschis ambasadele la Damasc, subliniază Umer Karim, cercetător pe tema Siriei la Universitatea din Birmingham. Cu toate acestea, Riadul „observă pozitiv” noii lideri sirieni şi încearcă să vadă dacă aceştia pot aduce stabilitate şi „să controleze elementele mai extremiste din rândurile lor”, a adăugat el.
Pentru Anna Jacobs, întâlnirea de duminică „oferă Riadului oportunitatea de a-şi spori influenţa asupra noului guvern sirian şi de a cultiva o influenţă mai mare într-o ţară în care Turcia şi Qatar au acum mai multă influenţă”.