Macron e categoric: ‘Netanyahu să nu uite: ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU’

„Domnul Netanyahu nu trebuie să uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”, a spus şeful statului, referindu-se la votul Adunării Generale a ONU din noiembrie 1947 referitor la planul de împărţire a Palestinei într-un stat evreu şi un stat arab, potrivit AFP, relatează News.ro.

„Şi, prin urmare, nu este momentul să ne rupem de deciziile ONU”, a continuat el, în timp ce Israelul desfăşoară o ofensivă terestră împotriva mişcării pro-iraniene Hezbollah în sudul Libanului, unde sunt desfăşurate forţe ONU de menţinere a păcii.

Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU prevede că numai armata libaneză şi misiunea ONU de menţinere a păcii (FINUL) ar trebui să fie desfăşurate în sudul Libanului şi stipulează o încetare a ostilităţilor de ambele părţi ale frontierei.

Reacția premierului israelian

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că se opune unei „încetări unilaterale a focului” în Liban, declaraţie făcută în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit unui comunicat publicat de biroul său, relatează AFP, conform Agerpres.

„Prim-ministrul a declarat în cadrul convorbirii că se opune unei încetări unilaterale a focului, care nu va schimba situaţia securităţii în Liban”, se arată în comunicat.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a răspuns miercuri la comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron, afirmând că formarea ţării sale provine din „războiul de independenţă” din 1948 şi nu dintr-o decizie a ONU.

„O reamintire pentru preşedintele Franţei: nu rezoluţia ONU este cea care a stabilit statul Israel, ci mai degrabă victoria obţinută în războiul de independenţă cu sângele luptătorilor eroici, mulţi dintre ei supravieţuitori ai Holocaustului – în special din Regimul de la Vichy din Franţa”, a declarat Netanyahu.

Solicitarea premierului israelian

Însă Benyamin Netanyahu a afirmat că Hezbollah foloseşte instalaţiile şi poziţiile FINUL drept acoperire pentru atacurile sale împotriva Israelului şi i-a cerut duminică şefului ONU, Antonio Guterres, să pună trupele de menţinere a păcii „sub acoperire imediată”.

Forţa ONU, formată din 10 000 de oameni, inclusiv un contingent de 700 de soldaţi francezi, a denunţat „încălcările şocante” ale poziţiilor sale de către Israel şi a raportat că două tancuri au intrat duminică „în forţă” în una dintre bazele sale. Armata israeliană a explicat că unul dintre tancurile sale s-a ciocnit de un post FINUL în timp ce dădea cu spatele şi evacua soldaţi răniţi.

Emmanuel Macron urmează să „îşi reitereze condamnările şi faţă de premierul israelian”, marţi, potrivit ministrului de externe Jean-Noël Barrot.

Vineri, preşedintele francez a declarat că este „total inacceptabil” ca soldaţii ONU să fie „vizaţi în mod deliberat de forţele armate israeliene”. Sâmbătă, el şi-a exprimat „marea îngrijorare cu privire la intensificarea loviturilor israeliene în Liban şi la consecinţele lor dramatice pentru populaţia civilă” şi, în acelaşi timp, a cerut Hezbollah să „înceteze imediat” loviturile sale împotriva Israelului, reiterându-şi apelul pentru o încetare imediată a focului în Liban.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Iaşi: Pelerinajul de Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a încheiat; nu au fost înregistrate incidente majore

Românii nu se uită la bani când pleacă în vacanțele din străinătate. Suma uriașă cheltuită în această vară / Principalele destinații