Macron evocă, într-un discurs în faţa francmasonilor din Marea Lojă a Franţei, ”răul cel mai mic” în problema sfârşitului vieţii

Preşedintele francez Emmanuel Macron apreciază luni, cu o săptămână înaintea de prezentarea în Adunarea Naţională a unui text care să creeze ”un drept la ajutorul de a muri”, pe care dezbaterea nu-l poate ”reduce” la a fi în favoarea sau împotriva vieţii, şi care urmează să pună problema ”răului cel mai mic”, relatează AFP.

Deputaţii au aprobat în Comisie, vineri, acest proiect de lege, după dezbateri respectuoase dar fără concesii în acest subiect sensibil, rezultatul unui proiect de lege vrut de către şeful statului, dar care nu a putut fi realizat din cauza dizolvării, în iunie, a Adunării.

Întrebat despre acest lucru în weekend de către Le Journal du Dimanche (JDD), premierul François Bayrou arăsouns că este ”în mod spontan alături de partea îngrijirii şi apărării vieţii”.

”Însă nu sunt orb. Există situaţii extreme, cazuri de suferinţă şi disperare pe care nimeni nu le poate ignora”, a adăugat el.

”Este un vertij care ne afectează pe fiecare dintre noi”, a declarat luni preşedintele francez, într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa francmasonilor din Marea Lojă a Franţei.

”Însă dezbaterea, în mod hotărât, nu poate fi redusă la problema dacă suntem pentru viaţă sau împotriva vieţii sau dacă, pe de o parte, ar exista un umanism care să vrea tratarea, iar pe de alta abandonarea în (ghearele) morţii, nu”, a declarat el.

”Mi-e teamă că uneori, în dezbaterile noastre, se precipită lucruri care utiă profunzimea şi, uneori, marea dificultate de a ne gândi pur şi simplu la cel mai mic rău. Pentru că, în faţa anumitor situaţii, nu mai este binele de o parte şi răul de cealaltă, ci pur şi simplu o alegere, în situaţii concrete, în singurătate, a celui care are să moară, a familiei sale, a medicului său, calea unică ce respectă demnitatea fiecăruia în orice moment”, a adăugat el.

Emmanuel Macron i-a felicitat pe francmasoni pentru că au ”această ambiţie de a face din om măsura lumii, actorul liber al vieţii sale, de la naştere la moarte”.

Cel puţin trei morţi după ce o ambarcaţiune se răstoarnă în largul Californiei. Operaţiuni de căutare a altor nouă persoane, inclusiv doi copii. Patru persoane, salvate

Parteneriat între UMFST şi Federaţia Română de Fotbal pentru promovarea educaţiei şi cercetării în sport