Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis să poarte ”până la abolirea universală” a pedepsei cu moartea, într-un discurs pe care l-a susţinut la intrarea în Panthéon, joi, a unui fost ministru al Justiţiei, Robert Badinter, la exact 44 de ani de la ziua abolirii pedepsei cu moartea, relatează AFP.
“Robert Badinter, născut în anii ’20, răvăşiţi de ura faţă de evrei, s-a stins în anii noştri ’20, în care ura faţă de evrei ucide din nou. Să nu stingem niciodată această furie împotriva antisemitismului”, a declarat în cadrul ceremoniei preşedintele Republicii.

În deschiderea discursului său, Emmanuel Macron a evocat un om care ”intră în Panthéon împreună cu luminile şi spiritul lui 1789 (…), cu principiile statului de drept, o anumită ideea a omului inseparabilă de idealul republican”.
”De fiecare dată când inamicii săi îl cataloghează pe Robert Badinter drept «laxist», ei îi decernează titlul umanistului”, a adăugat el.
NUMEROŞI INVITAŢI POLITICI
Fostul preşedinte François Hollande, numeroşi foşti premieri, între care Jean-Marc Ayrault, Manuel Valls, Bernard Cazeneuve, Dominique de Villepin, marele rabin al Franţei Haïm Korsia şi actualul premier demisionar Sébastien Lecornuau asistat la ceremonie, în cursul căreia cântăreţul Julien Clerc a interpretat “L’assassin assassiné”.

Magistraţi în robă au însoţit intrarea lui Robert Badinter în Panthéon, simbolizând abolirea pedepsei cu moartea în Franţa, promulgată la 9 octombrie 1981 în timpul preşedintelui socialist François Mitterrand.

Sicriul cu numele lui Robert Badinter, care a murit în februarie 2024, la vârsta de 95 de ani, a fost transportat către fosta biserică din centrul Parisului, devenită monument funerar, pe al cărei fronton tronează deviza ””Oamenilor mari, patria recunoscătoare”.