Emmanuel Macron a intrat miercuri într-o formă de confruntare cu Donald Trump, reamintind că relaţiile transatlantice rămân tensionate în ciuda unui summit la care s-a făcut totul pentru a favoriza calmul. Preşedintele francez a spus că este o aberaţie să ceri europenilor să cheltuiască mai mult pentru apărare în timp ce Washingtonul lansează un război tarifar şi a îndemnat să se revină la pace între aliaţi în ceea ce priveşte comerţul, relatează AFP.
„Nu putem spune că vom cheltui mai mult şi apoi, în cadrul NATO, să lansăm un război comercial”, a declarat Macron. „Este o aberaţie şi de aceea este foarte important să revenim la ceea ce ar trebui să fie regulă pentru toţi aliaţii, şi anume o adevărată pace comercială”, a declarat preşedintele Franţei.
El a precizat că a abordat acest subiect de mai multe ori cu preşedintele american Donald Trump şi a afirmat că este timpul să se pună capăt acestei situaţii.
Înainte şi în timpul reuniunii NATO care a avut loc la Haga, liderii europeni s-au străduit să-l menajeze pe preşedintele american, chiar dacă asta a însemnat să-l flateze în mod deschis, aşa cum a făcut-o secretarul general al NATO, Mark Rutte. Exista o teamă puternică că acesta ar putea pune în discuţie solidaritatea cu ţările membre, aşa cum a făcut-o de mai multe ori în trecut, că ar putea părăsi summitul înainte de termen, aşa cum s-a întâmplat la summitul G7 din Canada, de la jumătatea lunii iunie, sau că l-ar putea critica public pe unul dintre omologii săi, aşa cum a făcut-o în urmă cu opt zile cu preşedintele francez. În cele din urmă, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.
Ţările membre ale Alianţei Atlantice s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut anual pentru securitate până în 2035, ceea ce i-a permis lui Donald Trump, care cerea de mult timp un efort sporit din partea europenilor, să revendice un „succes monumental”. Dar acest lucru nu înseamnă sfârşitul tensiunilor care domnesc între aliaţi de la revenirea miliardarului republican la Casa Albă, în ianuarie.
„Acest efort colectiv” al europenilor presupune „unitate, respect” şi „impune în mod evident pacea comercială”, a pledat Emmanuel Macron la încheierea summitului, îndemnând Washingtonul să „elimine toate barierele tarifare existente sau consolidate”. Aceasta „ar trebui să fie regula în rândul tuturor aliaţilor”, a adăugat el. „Nu putem, între aliaţi, să spunem că trebuie să cheltuim mai mult” pentru apărare „şi să facem un război comercial în cadrul NATO, este o aberaţie”, a insistat preşedintele francez în faţa presei, la Haga.
MACRON SUSŢINE CĂ A FOST SUSŢINUT DE MELONI ŞI ERDOGAN
Preşedintele american a impus taxe vamale de minimum 10% asupra majorităţii produselor importate din Europa în Statele Unite. După ce a ameninţat că va majora aceste taxe la 50% pentru importurile europene începând cu 1 iunie, el a acceptat la sfârşitul lunii mai să aştepte până la 9 iulie, acordând mai mult timp Uniunii Europene pentru a încerca să obţină un acord mai favorabil.
„Acum trebuie să ajungem la o concluzie” în aceste negocieri, a insistat Emmanuel Macron.
Macron, care afişează cu uşurinţă o anumită familiaritate cu Donald Trump, datorită relaţiei stabilite în timpul primului mandat la Casa Albă, şi care dă asigurări că vorbeşte cu acesta de mai multe ori pe săptămână, a făcut din dosarul comercial un caz aparte, neezitând să intervină de mai multe ori cu fermitate. La începutul lunii aprilie, el a calificat drept „brutală şi nefondată” decizia iniţială a lui Trump de a majora brusc taxele vamale.
Miercuri, Macron a susţinut că a abordat subiectul „de mai multe ori” cu omologul său şi din nou „public, în faţa celorlalţi”, în timpul summitului. Şeful statului francez a precizat că omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, şi prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, „au făcut acelaşi lucru”.
Însă, rugat să spună dacă preşedintele american este dispus să accepte această cerere, el a evitat răspunsul: „Întrebaţi-l pe el”, a spus Macron.
SPANIA, AMENINŢATĂ DE TRUMP
Nu este însă sigur că Donald Trump va auzi acest mesaj. La Haga, el însuşi a folosit arma comercială pentru a ameninţa tocmai una dintre ţările NATO, Spania, al cărei prim-ministru, Pedro Sanchez, şi-a exprimat reticenţa faţă de creşterea cheltuielilor militare la nivelul cerut.
„Este singura ţară care refuză” să atingă 5% din PIB, a protestat cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite. „Mi se pare îngrozitor”, a spus el, adăugând că economia Spaniei „ar putea fi complet distrusă”.
„Ştiţi, vom negocia un acord comercial cu Spania. O să-i facem să plătească dublu”, a adăugat el.