MAE: Aderarea la UE rămâne un instrument cheie pentru a proiecta stabilitate, pace şi securitate în Europa

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută publicarea de către Comisia Europeană a Pachetului anual privind extinderea Uniunii Europene, remarcând sublinierea de către Executivul comunitar a faptului că, la douăzeci de ani de la cel mai mare val de aderare la UE, aceasta rămâne un instrument cheie pentru a proiecta stabilitate, pace şi securitate pe continent.

În acelaşi timp, a evidenţiat MAE într-un comunicat remis AGERPRES, Comisia Europeană reiterează faptul că procesul de extindere trebuie să continue pe baza meritelor fiecăruia dintre parteneri, ceea ce necesită determinare în implementarea de reforme ireversibile în toate domeniile.

De asemenea, ministerul român apreciază evidenţierea faptului că obţinerea statutului de membru al UE reprezintă o opţiune strategică, pentru care partenerii trebuie să îşi asume şi să promoveze cu fermitate valorile europene, iar alinierea acestora la politica externă şi de securitate comună este, mai mult ca oricând, un indicator semnificativ al valorilor împărtăşite şi al orientării strategice, în noul context geopolitic.

„România acordă o atenţie deosebită continuării procesului de extindere, pe care îl vede ca o opţiune fundamentală care presupune o responsabilitate comună, atât pentru parteneri, cât şi pentru Uniunea Europeană. Avansarea extinderii într-un ritm susţinut şi bazat pe progresele candidaţilor în procesul de reformă rămâne un obiectiv prioritar pentru ţara noastră”, arată MAE.

Ministerul de Externe salută cu satisfacţie evaluarea Comisiei Europene privind progresele semnificative înregistrate în ultimul an de Republica Moldova şi Ucraina pe calea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, în ciuda contextului deosebit de dificil cu care acestea au continuat să se confrunte în ultimul an.

„Împărtăşim evaluarea pozitivă a Comisiei Europene, care evidenţiază că eforturile realizate de autorităţile pro-europene de la Chişinău au avut ca rezultat progrese semnificative în implementarea reformelor esenţiale necesare procesului de integrare europeană şi apropierii de UE şi trasează calea de urmat pentru definitivarea acestora”, punctează ministerul.

Conform MAE, în linie cu evaluarea Executivului comunitar, aceste reforme, „realizate într-o perioadă deosebit de complicată la nivel regional şi în contextul în care Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride fără precedent derulate de Federaţia Rusă împotriva sa, dovedesc angajamentul politic real al autorităţilor din Republica Moldova pentru integrarea europeană, singura opţiune strategică în măsură să aducă dezvoltarea economică şi consolidarea democratică şi să asigure cetăţenilor Republicii Moldova, prosperitatea, securitatea şi libertatea pe care aceştia o doresc”.

Ministerul de Externe apreciază evidenţierea în raportul CE şi a faptului că deschiderea în acest an a negocierilor de aderare este o recunoaştere importantă a angajamentului demonstrat de Republica Moldova în aplicarea reformelor pe calea integrării europene, realizate chiar şi în contextul foarte dificil dat de tentativele de interferenţă venite din partea Rusiei şi al impactului asupra ţării al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

România va rămâne „ferm angajată”, la nivel bilateral şi european, pentru sprijinirea autorităţilor proeuropene de la Chişinău în procesul de integrare europeană, a transmis MAE.

Totodată, MAE salută progresele semnificative realizate de Ucraina pe calea aderării la Uniunea Europeană şi reafirmă sprijinul „ferm” al României pentru parcursul european al Kievului.

În deplin acord cu recomandările CE, România susţine „ferm” obiectivul deschiderii negocierilor cu Republica Moldova şi Ucraina asupra clusterului 1 – Elemente fundamentale, cât mai curând posibil în 2025, după prezentarea de către Comisie a raportului de examinare analitică a aplicării acquis-ului comunitar (aşa-numitul screening) aferent. „Deschiderea negocierilor asupra acestui grup de capitole va reprezenta o recunoaştere a eforturilor şi cooperării deosebite a celor două state manifestate pe întreg parcursul procesului tehnic care se derulează în prezent”, punctează MAE.

În acelaşi timp, MAE salută angajamentul UE de a consolida parteneriatul cu Georgia în linie cu aspiraţiile proeuropene ale populaţiei georgiene.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe salută evaluările Comisiei Europene privind progresele realizate de partenerii din Balcanii de Vest şi susţine avansarea perspectivei europene a regiunii. Ministerul Afacerilor Externe ia notă, în acest sens, de propunerile formulate privind progresul negocierilor cu Albania şi Muntenegru, precum şi de constatările relevante ale Comisiei vizând avansarea parcursului european al Serbiei, Republicii Macedonia de Nord şi al Bosniei şi Herţegovina, reiterând faptul că ritmul negocierilor este dat de meritele proprii în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor necesare de aderare.

În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe susţine propunerile vizând intensificarea cooperării cu Turcia, ca stat candidat şi partener cheie al UE, pe multiple domenii de interes comun, în linie cu concluziile Consiliului European din aprilie.

„Recomandările Comisiei reprezintă un reper extrem de important din perspectiva discuţiilor de la nivelul Consiliului UE, care vor creiona următorii paşi în parcursul european al partenerilor angajaţi pe calea europeană”, mai transmite MAE.

Pachetul extindere conţine rapoartele de evaluare pentru cei şase parteneri din Balcanii de Vest şi Turcia, precum şi rapoartele de ţară pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

Producția Toyota la nivel mondial a scăzut pentru a opta lună consecutiv

Lasconi critică Guvernul pentru că nu a semnat scrisoarea comună privind situaţia din Georgia