MAE: Persoana reţinută de autorităţile britanice în legătură cu incidentul din petrecut în Leicester Square este cetăţean român / Consulatul General al României la Londra va urma procedurile specifice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, marţi, la solicitarea News.ro, că persoana reţinută de autorităţile britanice în legătură cu incidentul din petrecut în Leicester Square este cetăţean român, iar Consulatul General al României la Londra va urma procedurile specifice în astfel de cazuri. De asemenea, instituţia menţionează că nu au fost primite alte solicitări în legătură cu acest caz.

”Ambasada României la Londra a fost sesizată luni, 12 august 2024, de către autorităţile britanice de poliţie cu privire la incidentul petrecut în Leicester Square şi la reţinerea unei persoane. Ca urmare a demersurilor efectuate în regim de urgenţă prin intermediul biroului ataşatului pentru afaceri interne al Ambasadei României în Regatul Unit, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă faptul că persoana reţinută de autorităţile britanice este cetăţean român”, a transmis, marţi, MAE, la solicitarea News.ro.

Instituţia a menţionat că, prin misiunea diplomatică şi Consulatul General al României la Londra menţine legătura cu autorităţile britanice privind acest caz şi va urma procedurile consulare specifice.

”De asemenea, MAE precizează că, până la acest moment, nu au fost recepţionate alte solicitări în legătură cu acest caz”, a mai transmis MAE.

Un bărbat cu nume aparent românesc, Ioan Pintaru, a fost acuzat de tentativă de omor după ce o fată de 11 ani a fost înjunghiată, luni, în Leicester Square din Londra, relatează presa britanică.

Potrivit BBC, Ioan Pintaru, în vârstă de 32 de ani şi fără domiciliu stabil, a fost, de asemenea, acuzat de deţinere a unui obiect tăios.

Iniţial, s-a crezut că şi mama fetei a fost rănită, dar ulterior s-a confirmat că avea de fapt pe corp sângele fiicei ei. Fata a fost dusă la spital cu răni grave, dar care nu îi pun viaţa în pericol, a declarat Poliţia Metropolitană.

Ioan Pintaru a fost plasat în arest preventiv şi urmează să fie audiat la Curtea Magistraţilor din Westminster.

Anchetatorii lucrează în prezent pentru a stabili motivaţia suspectului şi a îndemnat pe oricine a fost martor la ceea ce s-a întâmplat sau are orice informaţii să contacteze poliţia. Poliţia a declarat însă luni că nu există nicio sugestie că incidentul ar fi avut legătură cu terorismul, iar victimele şi atacatorul nu păreau să se cunoască între ele.

 

 

 

Stănescu face precizări cu privire la declaraţiile privind coeficientul de inteligenţă al liderului PSD. El spune că acesta are un IQ peste „media umană”

Billie Eilish, Beyoncé, Charli XCX, în playlist-ul tradiţional de vară recomandat de fostul preşedinte Barack Obama