Peste 160 de incidente în legătură cu procesul electoral au fost sesizate, sâmbătă, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, care a precizat că 15 dintre acestea nu s-au confirmat, iar 47 sunt în curs de cercetare. Dajbog a adăugat că, în cursul zilei de sâmbătă, au fost date 26 de amenzi, în valoare de 37.000 de lei.
Monica Dajbog a declarat, sâmbătă, că angajaţii MAI vor asigura, în această noapte, protecţia secţiilor de vot, urmând să le predea preşedinţilor birorilor electorale ale secţiilor de vot, duminică, la ora 6, cu sigiliile intacte.
De asemenea, ea a menţionat că efectivele Ministerului Afacerilor Interne au preluat în pază toate cele 18.968 de secţii de votare constituite la nivel naţional.
”În cursul acestei zile, efectivele MAI au asigurat protecţia buletinelor de vot şi a materialelor electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secţiile de votare. Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de vot, împreună cu membrii acestora, au avut obligaţia de a fi prezenţi la sediul secţiilor de votare la ora 18.00, pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de vot, dar şi pentru a fixa posturile de pază în jurul localului de vot.
La plecare, preşedinţii birorilor electorale ale secţiilor de vot au sigilat intrarea în secţii, care au rămas sub protecţia angajaţiilor Ministerului Afacelor Interne”, a declarat Monica Dajbog.
Ea a mai precizat că s-au înregistrat 163 de incidente legate de procesul electoral în cursul zilei de sâmbătă.
”În cursul acestei zile, efectivele MAI au avut în continuare în atenţie sesizările cu privire la incidentele electorale. Au fost sesizate 163 de incidente în legătură cu procesul electoral, dintre care 15 nu s-au confirmat, iar 47 sunt în curs de cercetare. Pe parcursul zilei, au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 54 de avertismente şi 26 de amenzi în valoare de 37.000 de lei. Cele mai multe fapte au avut legătură cu continuarea propagandei electorale pe reţelele de socializare”, a mai transmis Monica Dajbog.