Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra provocărilor periculoase de pe TikTok, care îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante, pentru vizualizări, printre acestea numărându-se aruncarea de obiexcte voluminoase pe fereastră sau distrugerea maşinilor aflate pe domeniul public.
”Atenţie la provocările periculoase din mediul online! ot mai multe trenduri apărute pe internet, în special pe platforma TikTok, îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări. Au fost raportate cazuri de aruncare a obiectelor pe geam sau distrugeri de autoturisme, fapte care pun în pericol viaţa oamenilor”, transmite MAI.
Instituţia atrage atenţia asupra unui trend periculos aparut în mediul online, care constă în urcarea pe autoturismele parcate pe domeniul public şi distrugerea acestora, inclusiv spargerea parbrizelor.
”Participarea la astfel de „provocări” poate duce la amenzi, dosare penale sau chiar închisoare, în funcţie de gravitatea faptelor. Siguranţa contează mai mult decât like-urile!”, conchide MAI.
în urmă cu o săptămână, poliţiştii din judeţul Mehedinţi au identificat un tânăr de 16 ani care a vandalizat două maşini parcate pe o stradă din Drobeta Turnu Severin după o provocare pe TikTok.