Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) intervin în continuare în localităţi din judeţele Vaslui şi Galaţi, unde peste 5.000 gospodării şi peste 15.000 persoane sunt afectate de inundaţii.
Conform unui comunicat de presă al MAI transmis duminică dimineaţă, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 28 localităţi din 7 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui), unde s-a intervenit pentru salvarea a 320 persoane. De asemenea, au fost afectate parţial sau total peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 persoane. Totodată, 4 persoane şi-au pierdut viaţa, iar două persoane sunt date dispărute (în localităţile Pechea şi Costache Negri, judeţul Galaţi).
În localitatea Pechea, Galaţi, 11 persoane au refuzat evacuarea din zona inundată şi se află în podurile locuinţelor, fiind monitorizate de forţele de intervenţie. Acestea au solicitat doar alimente şi apă. O echipă de pirotehnişti din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă a IGSU s-a deplasat către zona digului din localitatea Pechea, pentru evaluarea situaţiei în scopul realizării unei breşe.
Circulaţia rutieră a fost afectată din cauza apei şi aluviunilor de pe carosabil pe 3 drumuri naţionale (DN 25 şi DN 24D – Galaţi, DN 26 – Vaslui) şi pe 11 drumuri judeţene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254 şi DJ 255).
Conform bilanţului MAI, efecte semnificative au fost înregistrate în mai multe localităţi din judeţul Galaţi:
* în localitatea Pechea, o persoană a fost declarată decedată după ce a fost surprinsă de viitură, ca urmare a creşterii nivelului apei pârâului Geru, alte 116 au fost salvate, iar o alta este dată dispărută, nefiind găsită la domiciliu;
* în localitatea Drăguşeni, o persoană a fost declarată decedată şi alte 5 au fost salvate;
* în localitatea Costache Negri s-a produs o viitură ca urmare a scurgerilor de pe versanţi şi a ieşirii din matcă a pârâului Suhurlui, iar o persoană a fost găsită decedată şi alte 25 au fost salvate, iar o alta a fost dată dispărută;
* în localitatea Corod, o persoană decedată şi alte 7 au fost salvate;
* în 8 localităţi (Griviţa, Bereşti, Cuza Vodă, Cudalbi, Tudor Vladimirescu, Băneasa, Vameş şi Slobozia Conachi) din judeţul Galaţi, 121 de persoane şi 17 animale au fost salvate de forţele de intervenţie.
De asemenea, în 5 localităţi (Docăneasa, Trestiana, Murgeni, Griviţa şi Zorleni) din judeţul Vaslui 46 de persoane fiind salvate de forţele de intervenţie, iar 161 de gospodării au fost afectate de inundaţii, arată reprezentanţii MAI.
Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitaţiilor abundente, la nivel naţional au fost implicaţi pompieri, poliţişti, jandarmi, dar şi autorităţile locale din zonele afectate.
„La nivel central, situaţia din teren este monitorizată şi coordonată prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (inclusiv cu sprijinul grupei Operative a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă), care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, pentru o coordonare mai eficientă a intervenţiilor ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au deplasat în zonele afectate, unde au condus şedinţe operative”, aminteşte MAI.
În funcţie de necesităţile operative, în zonele afectate din judeţul Galaţi au fost suplimentate efectivele cu 239 de pompieri de la inspectorate din ţară, precum şi cu mijloace tehnice de intervenţie (2 maşini de stingere, 1 autospecială pirotehnică, 1 şenilată, 22 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 23 bărci, 38 autocamioane de intervenţie, 21 motopompe remorcabile, 2 containere igienice, 2 macarale, 6 cap tractor-semiremorcă), iar la Bacău – o macara.
Totodată, a fost alocat în judeţul Galaţi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI pentru efectuarea unor misiuni de recunoaştere, respectiv salvare/evacuare persoane, şi pregătit un alt aparat de zbor pentru intervenţii în zonă.
La nivel teritorial, a fost instituită permanenţa la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase, iar în 7 judeţe (Botoşani, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vrancea şi Vaslui) a fost activată grupa operativă.
Au fost emise 13 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 judeţe (Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ şi Vaslui) şi a 11 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 3 judeţe (Galaţi, Iaşi şi Vaslui).
Totodată, au fost dislocate 6 tabere mobile în judeţele Galaţi.
În sprijinul autorităţilor locale din judeţele Galaţi şi Vaslui au acţionat şi angajaţii Ministerului Apărării Naţionale (forţe şi mijloace), pentru salvarea de vieţi omeneşti. AGERPRES/(AS – editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)