Mai mulţi spectatori la un concert au slicitat sprijinul medicilor, copaci şi fire de curent căzute, în urma unei furtuni care a avut loc la Timişoara

#image_title

Zece copaci au căzut în urma unei furtuni care a avut loc la Timişoara, dintre care unul a căzut peste un bărbat. De asemenea, mai multe elemente de construcţie şi fire de curent au căzut, iar zece spectatori la un concert au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Timiş, pompierii au intervenit pentru degajarea a 10 copaci căzuţi în municipiul Timişoara (4 căzuţi pe autoturisme şi unul pe o locuinţă), 2 în localitatea Buziaş (pe o locuinţă şi pe stradă) şi unul în comuna Pişchia.

De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcţie şi a unui panou publicitar în Timişoara, precum şi la adunarea unor fire de curent căzute pe stradă, în Timişoara şi în Buziaş.

Potrivit ISU Timiş, zece persoane au solicitat sprijin medical, aceştia fiind spectatori la un concert.

”Totodată, ca urmare a fenomenelor meteorologice avertizate, au rezultat 10 victime din rândul participanţilor la Forza Zu, după cum urmează: 5 victime (3 bărbaţi şi 2 femei) transportate la spital, stabile, cu excoriaţii la nivelul membrelor superioare şi cap, o femeie cu luxaţie); 4 victime cu atac de panică; 1 bărbat cu luxaţie care a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Timiş.

“Da, este AI”. Emmanuel Macron, în lacrimi la un an după JO Paris 2024 – VIDEO

Galaţi: Un bărbat de 73 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu urmat de explozia unei butelii