Maia Sandu a primit în Germania Premiul Franz Josef Strauss: Am decis să donez suma

#image_title

Ceremonia a avut loc la München, în prezenţa prim-ministrului bavarez Markus Söder şi a preşedintelui Fundaţiei Hanns Seidel, Markus Ferber, cu care Sanduu a avut şi întrevederi bilaterale. Discuţiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării cu landul Bavaria în domenii precum economia, securitatea, educaţia şi dezvoltarea regională.

“Sunt onorată să primesc Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundaţia Hanns Seidel, în cadrul vizitei mele în Bavaria. Le mulţumesc Prim-ministrului bavarez Markus Söder şi Preşedintelui Fundaţiei, Markus Ferber, pentru găzduirea călduroasă.

Acest premiu este despre recunoaşterea efortului tuturor moldovenilor care, zi de zi, contribuie la consolidarea democraţiei în ţara noastră. Este despre toţi oamenii din regiunea noastră care, în faţa provocărilor, aleg curajul, adevărul şi pacea. Această distincţie ne aparţine tuturor celor care credem într-un viitor european, paşnic şi democratic pentru Moldova.

Aşa cum am anunţat, am decis să donez suma de 10.000 de euro, care însoţeşte premiul, pentru păstrarea patrimoniului muzical al marelui nostru compozitor Eugen Doga”, a notat Maia Sandu pe Facebook.

Premiul Franz Josef Strauss este acordat personalităţilor internaţionale care contribuie la promovarea valorilor democratice şi la consolidarea păcii şi libertăţii în Europa.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Discuții fără rezultat! Întâlnirea lui Nicușor Dan cu Ilie Bolojan și liderii partidelor din coaliția de guvernare s-a încheiat: O nouă rundă va fi duminică

Alcaraz trece de Bautista-Agut și se califică în finala turneului de la Londra