La un deceniu după ce deputaţii au votat pentru organizarea referendumului care a dus la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un sondaj a arătat că majorităţile din cele mai mari patru state membre ale blocului ar susţine reintegrarea Mareii Britanii – dar nu în aceleaşi condiţii ca înainte, scrie The Guardian.
Sondajul YouGov efectuat în şase ţări vest-europene, inclusiv în Regatul Unit, confirmă, de asemenea, că o majoritate clară a alegătorilor britanici sprijină acum revenirea ţării în bloc – dar numai dacă aceasta poate păstra excluderile de care a beneficiat anterior.
Potrivit institutului de sondare, rezultatul este un „impas al opiniei publice”, chiar dacă, deocamdată, este puţin probabil ca guvernul laburist al Marii Britanii, care a negociat anul acesta o „resetare” cu blocul comunitar, să încerce să revină în UE.
Sondajul EuroTrack realizat de YouGov a arătat că cel puţin jumătate dintre persoanele întrebate din cele mai mari patru state membre ale UE – Franţa, Germania, Italia şi Spania – s-au declarat în favoarea reintegrării Marii Britanii, procentele variind de la 51% în Italia la 53% în Franţa, 60% în Spania şi 63% în Germania.
Cu toate acestea, la întrebarea dacă Marii Britanii ar trebui să i se permită să revină în aceleaşi condiţii de care a beneficiat atunci când a plecat, inclusiv să nu fie nevoită să adopte moneda euro şi să rămână în afara zonei fără paşapoarte Schengen, cifrele s-au schimbat semnificativ.
Doar o cincime dintre respondenţii din cele mai mari patru state membre ale UE, de la 19% în Italia şi Franţa la 21% în Spania şi 22% în Germania, au considerat că Marii Britanii ar trebui să i se permită să revină ca şi cum nu ar fi plecat niciodată, în timp ce 58-62% au afirmat că trebuie să facă parte din toate domeniile principale de politică ale UE.
Sondajul a testat atitudinile vest-europene întrebând dacă, în cazul în care Marea Britanie ar fi dispusă să revină în UE doar cu condiţia de a-şi putea păstra vechile opţiuni de excludere, ar trebui să i se permită acest lucru. O parte dintre respondenţi (33-36%) au considerat că acest lucru ar fi acceptabil, dar mai mulţi (41-52%) s-au opus.
În Marea Britanie, în timp ce 54% dintre britanici s-au declarat în favoarea reintegrării în UE atunci când li s-a adresat întrebarea în mod izolat, procentul a scăzut la doar 36% dacă reintegarea ar însemna renunţarea la excluderile anterioare. În aceste condiţii, 45% dintre britanici s-au opus unei noi aderări.
Sondajul a arătat că alegătorii care au rămas în UE şi cei care au susţinut partide mai pro-europene ar susţine în continuare, în general, revenirea la UE dacă aceasta ar însemna adoptarea monedei euro şi apartenenţa la spaţiul Schengen, deşi în proporţii mult mai mici.
Aproape 60 % dintre votanţii pentru rămânerea în UE au declarat că ar susţine revenirea în UE fără excluderile anterioare, în scădere cu aproximativ 25 de puncte procentuale faţă de întrebarea nespecifică, la fel ca 58% dintre votanţii laburişti (-23 puncte) şi 49 % dintre liberal-democraţi (-31 puncte).
Procentul alegătorilor eurosceptici dispuşi să se alăture fără tratamentul special anterior s-a înjumătăţit mai mult sau mai puţin, scăzând de la 21% la 10% în rândul alegătorilor pentru ieşirea din UE; de la 25% la 12% în rândul alegătorilor conservatori şi de la 15% la 9% în rândul susţinătorilor Reform UK.
A cincea ţară din Europa continentală intervievată, Danemarca, s-a dovedit a fi o situaţie excepţională. Respondenţii din această ţară au fost foarte dornici (72%) ca Marea Britanie să se reintegreze şi mai entuziaşti decât statele membre mai mari în ceea ce priveşte păstrarea opţiunilor anterioare de excludere (43%).
Cu toate acestea, Danemarca este unul dintre cele doar trei state membre ale UE care păstrează opţiunea de neparticipare în domenii majore de politică ale UE. Sondajul a arătat, de asemenea, că majorităţile largi din toate cele cinci ţări continentale (63-75%) ar susţine aderarea unei Scoţii independente la UE.
Sondajul, realizat pe eşantioane reprezentative de peste 2.000 de adulţi din Marea Britanie şi Germania şi peste 1.000 din Danemarca, Franţa, Italia şi Spania, a fost efectuat între 12 şi 27 iunie.