Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, prof.univ.dr. Cătălin Cîrstoiu, s-a referit la cazurile recente în care medici au fost agresaţi în spitale şi a spus că în România este o mare problemă să înţelegem că există ore de vizită şi reguli în spitalele publice. El a precizat că aparţinătorii sau chiar pacienţii care devin agresivi au avut tangenţă şi cu spitale din străinătate, iar acolo respectă toate regulile.
”Gândiţi-vă că o mare problemă pentru noi este să înţelegem, să respectăm nişte ore de vizită într-un spital, de parcă am inventat roata azi noapte cu orele de vizite în spital. Ce e culmea? E că sunt aceşti pacienţi care merg uneori au avut tangenţă cu sistemul privat sau cu sistemul din afară şi care au văzut că acolo nu poţi să intri, nu poţi sa intri decât echipat. Culmea e că acolo respectă acestea ca şi cum ar fi normale, dar când tu încerci să le aduci aici şi să spui n-aveţi voie decât între ora X şi ora Y, n-aveţi voie decât echipat şi un om per pacient că sunt nişte condiţii care trebuie respectate atunci numai el devine nerespectat şi este o agresiune împotriva acestor oameni”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, la Medika TV.
Pe de altă parte, Cătălin Cîrstoiu a admis şi că sunt şi medici, asistente sau infirmiere, în unele spitale, care au un limbaj neadecvat.
”Bun, repet problemele sunt şi de-o parte şi de alta nu pot să nu admit că intri supărat, că nu te duci la spital că eşti fericit, nu pot să nu admit că intri supărat într-un spital şi există o asistentă sau o infirmieră care îţi vorbesc de sus, care sunt lipsite de respect. Da, există. Sau doctori care au un limbaj neadecvat. Însă părerea mea este că astea sunt nişte lucruri rezolvabile şi că atâta timp cât există acestă clarificare clară a competenţelor fiecăruia, lucrurile vor merge foarte bine. Aici sunt costurile inutile din sistem”, a declarat Cătălin Cîrstoiu.
Mai multe incidente au fost semnalate ăn ultima perioadă de medici care au fost agresaţi de pacienţi sau aparţinători ai acestora în mai multe spitale din ţară.


