MApN: Două aeronave ale Forţelor Aeriene Române acţionează la stingerea incendiului din Mehedinţi

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat, în regim de urgenţă, ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române să acţioneze vineri pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier al localităţii Moiseşti din judeţul Mehedinţi.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, în jurul orei 10,00, pentru executarea primei misiuni şi, în jurul orei 13,00, pentru cea de-a doua misiune.

Zborurile se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere că există riscul de propagare a incendiului la alte suprafeţe de pădure, iar acţiunile forţelor de intervenţie specializate sunt îngreunate de terenul accidentat şi de lipsa surselor de apă.

Aeronavele C-27J Spartan pot transporta până la 6.000 de litri de apă, adică cel mult şase containere la fiecare trecere. Forţele Aeriene Române au acţionat, din 2017 şi până în prezent, pentru stingerea mai multor incendii de pădure atât pe teritoriul naţional, precum şi în Albania, Franţa, Slovenia, Grecia şi Macedonia de Nord. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Trump spune că niciun preţ nu e prea mare pentru planul său de deportare în masă a imigranţilor. El anunţă că va lua masa cu preşedintele Biden „cât de curând”

CCR discută pe 17 decembrie sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu Legea privind pensiile militare de stat