MApN: Premierul Portugaliei – în vizită de lucru în România, în Garnizoana Caracal

Prim-ministrul portughez, Luis Montenegro, însoţit de reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării, a efectuat o vizită de lucru în România, vineri, în Garnizoana Caracal, unde sunt dislocate trupe din ţara sa.

Potrivit unui comunicat al MApN, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a întâlnit cu oficialii portughezi pentru a discuta aspecte esenţiale privind situaţia de securitate, cooperarea bilaterală în domeniul Apărării şi oportunităţile de instruire în comun.

Generalul Vlad a evidenţiat consolidarea relaţiilor dintre România şi Portugalia în acest an, subliniind contribuţia valoroasă a trupelor portugheze la întărirea capacităţii de reacţie NATO în România.

„Prezenţa aliată în regiune este o dovadă a solidarităţii noastre comune, iar instruirea multi-domeniu creşte interoperabilitatea forţelor noastre”, a declarat şeful Apărării.

Totodată, el a mulţumit pentru sprijinul oferit de Portugalia în cadrul structurilor multinaţionale NATO, contribuind semnificativ la postură de descurajare şi apărare în Flancul estic, indică MApN. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

VIDEO Viktor Orban: Noi, maghiarii, de mult am avut interesul ca România să fie membră a Spaţiului Schengen

Viktor Orban: Ungaria este importantă pentru România din punct de vedere economic, iar din punct de vedere energetic, România este extrem de importantă pentru Ungaria