Maramureş: Adolescent de 15 ani, la spital după ce s-a rănit în timp ce folosea petarde

Un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, în prima oră a noului an, după ce s-a rănit în timp ce folosea petarde. Tânărul a suferit leziuni în mai multe zone ale corpului, inclusiv la faţă. În urma incidentului Poliţia a deschis un dosar în care se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care băiatul a fost rănit.

Incidentul a avut loc de Revelion, la scurt timp după miezul nopţii.

„La ora 00:23,  poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că o persoană ar fi fost rănită ca urmare a folosirii necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.  Cu ocazia deplasării la faţa locului, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 15 ani,  care prezenta mai multe leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, informează oficialii Poliţiei judeţene Maramureş.

Băiatul, rănit la faţă, la mâini şi la picioare a fost dus la Spitalul judeţean de urgenţă Dr. Constantin Opriş, din municipiul Baia Mare.

În urma incidentului, poliţiştii cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care adolescentul a ajuns să fie rănit.

Baschet: NBA – Cleveland Cavaliers a dominat-o pe LA Lakers

Sute de persoane au petrecut prima zi a anului pe pârtie, la Sinaia. La telescaunul Valea Soarelui s-a stat la coadă