Maratonul Inteligenţa Artificială în Economie. Director Microsoft Cloud Solutions: AI nu are o viaţă de sine, nu poate exista în afara sistemului creat de om. Dacă am scos cloud-ul din priză, am oprit şi AI

Termenul AI nu este nou, cercetările au început în urmă cu 60 ani, dar schimbarea majoră de paradigmă a avut loc în urmă cu mai bine de 18 luni, când Open AI a deschis o nouă etapă în era inteligenţei artificiale şi a prezent un model către toată lumea, a transmis Irina Bălan, director Microsoft Cloud Solutions, la Maratonul Inteligenţa Artificială în Economie, organizat de Profit News TV.

„Practic, toată populaţia planetei a avut acces la ChatGPT, cel mai mare model de inteligenţă artificială din lume. Oamenii au avut acces la un model de AI şi au putut să interacţioneze şi să vadă puterea acestui model”, a spus Bălan.

AI este un instrument, spune reprezentantul Microsoft, argumentând că poţi să fii un bucătar sau un răufăcător atunci când ai un cuţit în mână.

„Deci, omul este la cârmă, omul este pilotul, el este cel care ia deciziile, omul este cel care decide ce date primeşte AI, cum este configurată inteligenţa artificială şi cum vrea s-o folosească. AI nu are o viaţă de sine stătătoare şi nu poate exista în afara sistemelor tehnologice şi în afara sistemului creat de om. Dacă am scos cloud-ul din priză, am oprit şi AI”, a arătat reprezentantul Microsoft.

Bălan spune că este foarte important să privim AI cu tot entuziasmul necesar, pentru că este un avans tehnologic imens, care va crea o nouă paradigmă pentru companii şi pentru umanitate.

„În acelaşi timp, este important să vedem că avem o responsabilitate imensă şi să ne-o asumăm. Responsabilitatea fiind din partea companiilor care oferă aceste modele, ţine şi de noi să creăm nişte principii şi nişte cadre prin care inteligenţa artificială poate fi folosită în mod etic. În Microsoft, spre exemplu, avem nişte principii de etică şi integritate cu privire la utilizarea AI. Angajaţii Microsoft pot raporta către nişte comitete cazurile în care AI nu este folosită pentru binele societăţii”, a mai afirmat directorul companiei.

 

Armata rusă susţine că a cucerit încă o localitate în regiunea Doneţk

Hunedoara: Tânăr arestat preventiv, după ce a pălmuit un bărân care a căzut şi s-a lovit la cap / Victima, transportată la spital