Marcel Ciolacu anunță că plățile pentru sinistrații din Galați vor fi urgentate

El a subliniat că reacţia Guvernului pentru ajutorarea sinistraţilor a fost una rapidă.

„Am dat vreo 62 de milioane pentru drumurile judeţene, avem drumurile comunale şi acum despăgubiri, deci suntem în ritm. Niciodată nu cred că a existat o asemenea reacţie din partea Guvernului. Urmează după ce vor veni toate documentele, ele se înaintează, e un circuit, sunt ferm convins că se vor face plăţile”, a menţionat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a fost prezent, miercuri, în judeţul Vrancea unde, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a verificat stadiul obiectivului de investiţii Autostrada Buzău – Focşani (A7), Lotul 4 Mândreşti Munteni – Focşani.

„Am făcut o celulă de criză rapidă la Consiliul Județean Galați. Prioritatea, cum este și normal, este salvarea de vieți omenești. În acest moment, cum este și normal, avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid, au venit și cu elicopterele de la Situații de Urgență, MApN este pregătim pentru orice intervenție. Mai mult, în zonele în care s-au rupt legăturile și nu se poate ajunge, MApN se implică direct. În acest moment, am hotărât dislocare a tot ce înseamnă alimente, pături, containere de dormit pentru casele distruse. Domnul ministru de interne, împreună cu domnul Raed Arafat au venit și cu Jandarmeria, vom amplasa două tabere apropiate zonelor sinistrate pentru cazuri de urgență. Domnul primar deja s-a gospodărit cu locuri în școală. Noaptea aceasta o să mai plouă, nu cum s-a întâmplat noaptea trecută. În momentul în care se retrag apele se va interveni, avem tot desfășurătorul făcut, va fi prin Consiliul Județean. Noi vom face ședința de guvern imediat ce va fi nevoie să dislocăm sumele din fondul de rezervă. Nu are nimeni o estimare a pagubelor în acest moment”, a afirmat premierul.


Sursa: www.stiripesurse.ro

De ce a câștigat Trump? Analiză la cald făcută de Rareș Bogdan: ‘A lovit devastator, însă cu o agresivitate controlată’

Marile promisiuni făcute de către Donald Trump: Va reseta întreg jocul, cu efecte puternice inclusiv în Europa