Marcel Ciolacu, despre PNRR: Este exclus ca România să pierdă vreun euro. Dacă am fi avut nişte miniştri mai implicaţi şi care ar fi înţeles că nu mai merge cu şmecheria în 2024, acum n-am fi avut această problemă / Sper că vor fi demisii şi la Energie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, despre tranşa numărul 3 din PNRR, că este exclus ca România să pierdă vreun euro, el arătând că, dacă am fi avut nişte miniştri mai implicaţi şi care ar fi înţeles că nu mai merge cu şmecheria în 2024, acum n-am fi avut această problemă. Premierul a mai precizat că cei de la companiile de la Minsterul Transporturilor şi AMEPIP şi-au dat demisia şi speră că vor fi demisii şi la Energie.

”Nu riscăm să pierdem niciun euro. Sunt două sume la Ministerul Transporturilor. E ceea cu metroul de la Cluj şi încă o sumă pe nu ştiu ce erate, care nu au fost transmise din SEAP, ceva foarte tehnic, pe care le-am trimis din nou în discuţie, la nivelul tehnic. Dar amândouă sunt pe loan, sunt pe împrumut. Cu alte cuvinte, România nu pierde niciun leu, niciun euro din granturi”, a spus premierul Marcel Ciolacu despre discuţiile cu Comisia Europeană, pe tranşa nr 3 din PNRR.

Şeful Executivului a precizat că este un delay de şase luni de zile ca să închidem procedurile.

”Eu vă spun un singur lucru. Tot ce era la companii, la Transporturi, şi-au dat toţi demisia imediat. Tot ce era la AMEPIP şi-au dat imediat demisia unde am fi putut pierde bani. Sperăm ca şi la Energie să se întâmple acelaşi lucru. Oricum, declanşez proceduri la toate. Oricum aducem companie. Oricum am cerut la Comisia Europeană chiar să-mi trimită un expert în selecţia pe 109. Este exclus ca România să pierdă vreun euro. Dacă am fi avut nişte miniştri mai implicaţi şi care ar fi înţeles că nu mai merge cu şmecheria în 2024, acum n-am fi avut această problemă”, a mai comentat premierul.

Marcel Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Vom avea o discuţie în coaliţie, presupun că va fi una dintre rarele discuţii pe care le voi avea direct cu preşedintele Nicolae Ciucă

Fenomenul ONG-urilor cu surse ‘dubioase’ de finanțare lovește în sectorul vital pentru independența României