Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: A fost un pastor și un lider

”Cu emoţie şi recunoştinţă, am participat astăzi, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu caldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi”, a arătat Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că, pentru poporul român, Papa Francisc a avut întotdeauna un gând bun, iar vizita sa din 2019 va rămâne mereu în amintire.

Sicriul Papei Francisc a ajuns sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, pentru a fi înhumat, după ce peste 250.000 de credincioşi au asistat în Piaţa Sf. Petru, la funeraliile grandioase ale lui Francisc I, în prezenţa unei corp de şefi de stat care a profitat de acest cadru informal pentru a face schimburi diplomatice, relatează AFP.

Box: Chris Eubank Jr, transportat la spital ca măsură de precauţie, după ce l-a învins pe Benn la puncte

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni