”Astăzi, Institutul Național de Statistică a confirmat că România rămâne pe plus. Cifrele oficiale arată că economia României a rezistat bine, rămânând pe o traiectorie de creștere economică. România nu a intrat în recesiune și asta este o veste foarte bună pentru economie.
În context, conform datelor Eurostat, 10 țări din UE27 au avut scădere economică anuală în ultimii doi ani. Concret, vorbim despre state precum Germania, Austria, Olanda, Irlanda, Finlanda, Suedia, Ungaria, Malta, Estonia sau Letonia.
De la aderarea la Uniunea Europeană, România a avut cea mai ridicată viteză de convergență față de media UE27, ajungând din urmă Polonia, fiind peste Ungaria, Slovacia, Croația, Grecia, Letonia și Bulgaria. În anul 2024, România a ajuns la 78% din media UE, în ceea ce privește convergența reală – PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare.
Am reușit asta mergând pe un model bazat pe investiții publice masive (din buget si fonduri europene) și crearea de locuri de muncă. Am făcut cele mai mari investiții publice din istoria României, de peste 54 de miliarde de euro. În această perioadă, s-au realizat cele mai mari investiții în autostrăzi și drumuri rapide, în infrastructura de educație și sănătate și în lucrări de infrastructură locală.
Dacă vrem ca România să nu intre în recesiune, trebuie să mizăm tot pe investiții. Investițiile în infrastructura mare, dar și cele din Programul Anghel Saligny trebuie să continue, pentru a crea efecte de multiplicare și a mări potențialul economiei românești. Doar prin măsuri de austeritate oarbă nu ajungem nicăieri. România are nevoie de dezvoltare.”, scrie Marcel Ciolacu.