Marcel Ciolacu îi cere lui Ponta să se retragă, după dezvăluirile privind inundarea satelor româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014: Victor, ia măcar acum o decizie înţeleaptă! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicuşor Dan preşedinte!

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidenţială, după dezvăluirile acestuia privind decizia de a inunda satele româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014. ”Victor, ia măcar acum o decizie înţeleaptă! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicuşor Dan preşedinte!”, îi transmite Ciolacu lui Ponta. El mai afirmă că să recunoşti senin – după ani de zile! – că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi sate româneşti pentru a salva oraşe străine şi să te lauzi că, drept recompensă, ai primit cetăţenia altui stat, e clar că joaca de-a suveranismul nu mai ţine!

”Când eşti prim-ministru sunt multe momente în care eşti nevoit să iei decizii grele. Dar ele nu trebuie ascunse niciodată de proprii cetăţeni. Să recunoşti senin – după ani de zile! – că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi sate româneşti pentru a salva oraşe străine şi să te lauzi că, drept recompensă, ai primit cetăţenia altui stat, e clar că joaca de-a suveranismul nu mai ţine!”, scrie premierul Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Liderul PSD mai arată că ”orice scuză ai invoca, fiecare cetăţean al acestei ţări aşteaptă de la un demnitar – fie el preşedinte, premier sau orice altceva, să-şi apere propria ţară şi proprii cetăţeni şi în niciun caz nu te mai crede nimeni că eşti suveranist şi că mori cu toţi de gât pentru poporul şi ţara ta!”.

”Victor, ia măcar acum o decizie înţeleaptă! Retrage-te din cursă ! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicuşor Dan preşedinte! Răscumpără-ţi măcar în al doisprezecelea ceas imensa greşeală făcută atunci! Pune măcar acum România, cu adevărat, pe primul loc!”, mai scrie Ciolacu. 

Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru EVZ, că a primit cetăţenia sârbă deoarece a dat ordin structurilor româneşti să deschidă valea de la Porţile de Fier şi astfel nu a fost inundat Belgradul.

 

El a precizat că, în schimb, a fost inundată partea românească, dar oamenii au fost mutaţi şi s-au dat repede despăgubiri.

După validarea candidaturii la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a anunţat, într-o postare pe Facebook, că va renunţa la cetăţenia sârbă.

Gerard Pique, cu ochii în lacrimi în fața judecătorilor: ‘În orice altă ţară din lumea asta aș fi avut statuie’

Mircea Dinescu spune că îl dă în judecată pe Victor Ponta, după dezvăluirile privind inundarea satelor în 2014 şi cere un milion de euro: Nu am luat nicio despăgubire. În mod normal ar trebui să fie băgat şi la puşcărie pentru trădare naţională