Marcel Ciolacu jubilează după analiza S&P: ‘O dovadă a stabilității macroeconomice și a perspectivelor de dezvoltare pe care le are România’

„Este o dovadă a stabilității macroeconomice și a perspectivelor de dezvoltare pe care le are România în următorii ani. Acesta este rezultatul trecerii la un model economic bazat pe investiții masive, producție și creare de locuri de muncă aici, în România. Doar astfel am putut reduce inflația de la 10,3% în iunie 2023 la 4,6% în prezent și am putut crește numărul salariaților la 5,16 milioane persoane – nivel record postdecembrist”, a scris sâmbătă pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.

 

Șeful Guvernului susține însă că „mai avem mult de lucru”.

 

„Consolidarea bugetară în următorii 7 ani trebuie realizată prin raționalizarea cheltuielilor și creșterea colectării veniturilor, prin digitalizarea ANAF și reducerea evaziunii fiscale. Și continuarea investițiilor. Nu prin creșteri de taxe și politici de austeritate, așa cum am trăit cu toții în 2009-2011! Analiza Standard and Poor`s confirmă că aceasta este calea sigură pentru România: producție, investiții, locuri de muncă, putere de cumpărare și stabilitate macroeconomică”, afirmă Ciolacu.

 

Agenția de rating S&P a reconfirmat vineri ratingul aferent datoriei guvernamentale și perspectiva stabilã ale României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valutã, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Rareș Bogdan, reacție după ce Nelu Tătaru a fost acuzat de luare de mită: ‘Dacă iei un ou sau bani, e acelaşi lucru. Nu ne-a picat bine’

O hală de prelucrare a lemnului a ars în totalitate