Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Victor Ponta, la aceeaşi masă, la restaurant. Ponta: În niciun caz nu a fost o întâlnire politică

Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană au fost surprinşi luând cina la aceeaşi masă, luni seară, într-un restaurant, împreună cu alţi politicieni, printre care şi fostul premier Victor Ponta, conform Antena 3, care prezintă şi imagini.

„Nici dacă mă tăiaţi şi îmi puneţi sare pe tăieturi n-o să povestesc de la nicio întâlnire privată. A fost ziua de naştere a unui bun prieten. Nu ştiu cum a invitat sărbătoritul oamenii, dar în niciun caz nu a fost o întâlnire politică. Eu cred că am stat mai mult de două ore. Mi se pare absolut normal ca oamenii să meargă la zile de naştere. Nici dacă mă torturaţi, mă ardeţi, n-o să povestesc ceva de la întâlniri private, pentru că este de prost gust.”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

El a precizat că s-a discutat despre performanţa lui David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris

Politicienii erau invitaţii jurnalistului Marius Tucă, acesta sărbătorindu-şi luni aniversarea.

 

Vâlcea: Incendiu puternic la un restaurant din Horezu / Focul s-a extins pe 300 de metri pătraţi, iar o persoană a fost rănită

Apel al procurorilor, în dosarul privind acuzaţiile aduse profesorului Alfred Bulai: Ministerul Public încurajează orice persoană care deţine date relevante să contacteze organele judiciare