Marcel Ciolacu spune că vrea să lase viitorului guvern un buget deja aprobat de Parlament: Sunt 235 de proiecte ce au nevoie pentru finalizare de 330 miliarde lei, mai mult de jumătate sunt de la Ministerul Transporturilor

Premierul Marcel Ciolacu spune că vrea să lase viitorului guvern un buget deja aprobat de Parlament, el anunţând în şedinţa de Guvern că sunt 235 de proiecte ce au nevoie pentru finalizare de 330 miliarde lei, iar mai mult de jumătate sunt de la Ministerul Transporturilor.

”Pregătim deja şi bugetul pe 2025 şi prioritizăm investiţiile publice majore finanţate la anul, selectate pe baza beneficiilor economice şi sociale ridicate”, a declarat premierul în şedinţa Executivului.

El a precizat că sunt 235 de proiecte ce au nevoie pentru finalizare de 330 miliarde lei, iar mai mult de jumătate sunt de la Ministerul Transporturilor.

”Vreau să las viitorului Guvern un buget aprobat deja în Parlament”, a arătat premierul. 

Ciolacu: Reorganizăm Agenţia Naţională Antidrog, asistenţa consumatorilor se mută de la Ministerul de Interne şi intră în structura spitalelor publice. Coordonarea politicilor antidrog trece în atribuţia directă a premierului

Tânăr acuzat că a bătut crunt un bătrân în propria casă, reţinut pentru tentativă de omor/ Vârstnicul de 72 de ani, lovit în cap cu un scaun, are şanse minime de supravieţuire/ Ce a spus presupusul agresor