Marco Rubio s-a întâlnit la Munchen cu Wang Yi, omologul său chinez, înaintea unui posibil summit Trump-Xi

Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe Wang Yi în marja Conferinţei de securitate de la München (MSC), în condiţiile în care Washingtonul şi Beijingul se pregătesc pentru o posibilă vizită a preşedintelui Donald Trump în China, în aprilie, relatează Reuters.

Este cel puţin a doua întâlnire faţă în faţă între şeful diplomaţiei americane şi Wang, diplomatul cu rangul cel mai înalt din China.

Washingtonul şi Beijingul au încercat să reducă tensiunile legate de probleme precum confruntările comerciale şi tarifare şi viitorul Taiwanului.

Rubio şi Wang şi-au strâns mâna şi au pozat pentru presă înainte ca cele două delegaţii, însoţite de consilierii lor superiori, să se aşeze faţă în faţă într-o sală de conferinţe a unui hotel din centrul oraşului München.

Ei nu au făcut nicio declaraţie presei.

Întâlnirea a durat aproximativ o oră, potrivit unui oficial american de rang înalt.

Luna aceasta, Trump a purtat o convorbire telefonică cu liderul chinez Xi Jinping, pe care preşedintele republican a descris-o ca fiind „foarte pozitivă”.

După luni de tensiuni comerciale declanşate de tarifele impuse de Trump, Xi şi Trump au ajuns la un acord comercial-cadru în Coreea de Sud, pe 30 octombrie. Washingtonul a acceptat să nu impună tarife de 100% asupra importurilor chinezeşti, iar China va amâna aplicarea unui regim de licenţe de export pentru minerale rare şi magneţi esenţiali.

CONCESIA BEIJINGULUI

Într-un gest de bunăvoinţă cu două luni înainte de vizita preconizată a lui Trump la Beijing, liderul american a declarat după convorbirea sa telefonică cu Xi de săptămâna trecută că Beijingul ar lua în considerare creşterea achiziţiilor de soia din Statele Unite la 20 de milioane de tone în sezonul actual, faţă de 12 milioane de tone anterior.

Trump a declarat pe Truth Social că relaţia sa cu Xi este „extrem de bună” şi că amândoi realizează „cât de important este să o menţinem aşa”.

Un cont oficial al guvernului chinez a relatat că Xi ar fi spus: „Acord o mare importanţă relaţiilor sino-americane”.

Dar riscul deteriorării relaţiilor bilaterale persistă în ceea ce priveşte Taiwanul. În convorbirea telefonică cu Trump, Xi a declarat că Taiwanul este cea mai importantă problemă în relaţiile dintre China şi SUA şi că Washingtonul trebuie să trateze cu prudenţă problema vânzărilor de arme către Taiwan.

În decembrie, administraţia Trump a anunţat vânzarea de arme către Taiwan în valoare de 11,1 miliarde de dolari, cel mai mare pachet de arme american pentru insulă.

Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al Taiwanului, în ciuda lipsei unor relaţii diplomatice oficiale. China, care revendică Taiwanul ca teritoriu al său, a organizat exerciţii militare în jurul insulei la sfârşitul lunii decembrie, după anunţarea ultimului acord al Taipeiului cu americanii.

Bolojan: Toate deciziile luate au fost pe baza unor decizii de coaliţie, de comun acord / Înţeleg că atunci când se întâmplă ceva bun ne înghesuim cu toţii în poză, iar când trebuie făcut ceva care ar putea suna prost, fugim de responsabilitate

UPDATE – Puternic incendiu la o vulcanizare din judeţul Sibiu / Trafic oprit pe DN 1, la Veştem / Mesaj RO-Alert / Focul s-a extins la cauciucuri şi la vegetaţie uscată – FOTO / VIDEO