Marea Britanie a revenit miercuri asupra declaraţiei că a suspendat ratificarea acordului de cedare a suveranităţii asupra arhipelagului Chagos, care găzduieşte o bază aeriană strategică importantă pentru SUA şi Marea Britanie, relatează Reuters.
–>
Un secretar de stat din Foreign Office (ministerul de externe) declarase miercuri în parlament că procesul de ratificare este suspendat în aşteptarea discuţiilor cu Statele Unite, dar un purtător de cuvânt a declarat ulterior că nu este cazul.
„Nu există nicio pauză. Nu am stabilit niciodată un termen limită. Calendarul va fi anunţat în mod obişnuit”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Continuăm discuţiile cu SUA şi am fost clari că nu vom continua fără sprijinul lor”, a menţionat purtătorul de cuvânt.
Anul trecut, premierul britanic Keir Starmer a convenit asupra unui acord de transfer al suveranităţii insulelor din Oceanul Indian către Mauritius, păstrând în acelaşi timp controlul asupra bazei Diego Garcia printr-un contract de închiriere pe 99 de ani care menţine operaţiunile SUA în zonă.
Săptămâna trecută, Trump şi-a reînnoit criticile la adresa acestui acord, afirmând că Starmer comite o „mare greşeală”.
Proiectul de lege pentru ratificarea acordului se află în prezent în camera superioară a parlamentului, unde au fost ridicate o serie de obiecţii, iar dezbaterea şi votul nu au fost încă programate.
<!–>
–>


