Celebra pianistă Elisabeth Leonskaja va concerta la Ateneul Român joi şi vineri, de la ora 19.00, într-un program integral Wolfgang Amadeus Mozart. La pupitrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” se va afla dirijorul maghiar Róbert Farkas.
De mai multe decenii, Elisabeth Leonskaja se numără printre cei mai renumiţi pianişti ai epocii noastre. Într-o lume dominată de media, Elisabeth Leonskaja a slujit cu credinţă muzica în spiritul tradiţiei marilor muzicieni de calibrul unor David Oistrah, Sviatoslav Richter şi Emil Ghilels, care au avut în vedere în primul rând respectul pentru muzică, deşi au activat într-un climat politic foarte dificil. Modestia sa proverbială îi accentuează timiditatea faţă de media, dar, imediat ce intră pe scenă, publicul percepe forţa care a susţinut-o permanent în devotamentul său faţă de muzică.
A câştigat Premiul I la Concursul Internaţional George Enescu în 1964, când avea doar 18 ani. Nu era încă studentă la Conservatorul de la Moscova, iar prestigiul competiţiei, împreună cu succesul tinerei pianiste au condus la admiterea sa fără examen.
Născută la Tbilisi, în Georgia, într-o familie rusă, a fost considerată copil-minune şi a concertat pentru prima dată la vârsta de 11 ani. Talentul său excepţional i-a deschis porţile Conservatorului din Moscova. În timpul studiilor a obţinut premii la concursuri internaţionale de prestigiu, printre care George Enescu, Marguerite Long şi Regina Elisabeta. Muziciana s-a format sub îndrumarea lui Sviatoslav Richter, colaborarea cu maestrul contribuind în mod decisiv la dezvoltarea carierei sale. Recunoscând talentul de excepţie, marele pianist a invitat-o pe tânăra solistă să cânte împreună cu el în duet. Colaborarea pe scenă şi prietenia personală dintre Sviatoslav Richter şi Elisabeth Leonskaja au durat până la dispariţia maestrului în 1997.
În 1978, pianista a părăsit Uniunea Sovietică şi s-a stabilit la Viena. Interpretarea sa remarcabilă de la Festivalul de la Salzburg din 1979 a reprezentat debutul carierei sale concertistice în ţările occidentale. În Austria, a doua sa patrie, meritele excepţionale ale pianistei au fost recunoscute prin acordarea unor importante distincţii: Elisabeth Leonskaja este Membru de onoare la Konzerthaus din Viena şi în 2006 i-a fost decernată distincţia Austrian Cross of Honor, First Class pentru serviciile deosebite aduse vieţii culturale, aceasta fiind cea mai înaltă distincţie de acest fel din Austria.
Astăzi, „Leoaica pianului” este o pianistă de excepţie, care este deasupra virtuozităţii sale, întotdeauna primită cu entuziasm oriunde concertează. Un citat din revista muzicală Diapason de Andre Boucourechliev (Paris): „Drumul pianistei Leonskaja este un drum de culmi. Pe lângă autodepăşire, exigenţă, pasiune şi inteligenţă, se plasează printre cei mai mari, nu numai de astăzi ci din întreaga epocă: alături de o Clara Haskil sau de un Lipatti, având în plus modernitatea.”
În 2020, i-a fost conferit Premiul pentru întreaga carieră din partea International Classical Music Awards.
Fiind întrebată despre legătura sa cu România şi cu Festivalul George Enescu, Elisabeth Leonskaja mărturiseşte: „Aveam 18 ani când am venit pentru prima dată la Bucureşti. Aici am participat la Concursul Enescu, unde am obţinut Premiul I. Şi de fiecare dată când revin în România şi intru în sala Ateneului Român, amintirile se întorc. Iubesc publicul român şi iubesc România, pentru că aici se cântă şi pentru că lumea, aici, iubeşte muzica. Când eşti atât de tânăr şi primeşti un premiu precum cel de la Concursul Enescu, este un salt mare în ceea ce se numeşte „carieră”. Este un cuvânt care mie nu îmi place neapărat, dar pot spune că, odată cu Concursul Enescu, a început cariera mea. Au trecut [peste] 50 de ani de atunci. Mă simt şi acum o începătoare, o participalntă la concurs. Mereu mă gândesc cu emoţie la Concursul Enescu, ca la un concurs cu un nivel foarte ridicat. În anul în care am participat, au fost prezente nişte personalităţi extraordinare: Arthur Rubinstein, Aram Haciaturian şi foarte mulţi muzicieni români de marcă. A fost un public pe care şi acum îl ţin minte. Şi acum simt temperatura din sală – şi mă refer la căldura publicului, energia care veneau din inimă. Faptul că acest concurs este dedicat lui Enescu este o mare bucurie. în consider pe George Enescu nu numai un mare muzician, dar un muzician care încă trebuie descoperit de noi, interpreţii, nu numai în România, ci şi în lume. Concursul Enesccu se desfăşoară în directă legătură cu Festivalul Enescu – şi asta îl face unic în lume. Ţin minte că imediat după decembrie 1989, când încă se vedeau la Bucureşti urmele gloanţelor pe clădiri, la Concursul şi Festivalul Enescu veneau muzicieni de primă mână din toată lumea. Or, nu poţi decât să te înclini în faţa acestor lucruri. Eu am fost la Festival şi la Concurs nu numai pe scenă, ci şi ca spectator. Când am văzut toate sălile arhipline, Sala Palatului de 3000 de locuri, Ateneul şi toate celelalte, când toate aceste concerte se transmiteau şi la televiziune, este absolut unic în lume, este minunat. Fiind în sală, vedeam de pe feţele oamenilor că spectatorii înţeleg şi cunosc această muzică. Asta îmi arată că România este o ţară cu o mare cultură naţională, o ţară care iubeşte muzica”.
