Săptămâna trecută, turiștii din Roma au văzut cardinali frecventând restaurantele lor preferate.
Chiar înainte de ultimele alegeri papale din 2013, presa italiană a raportat că mulți dintre acești bărbați își făceau timp să viziteze un anumit anumit loc al cartierului, Al Passetto di Borgo, un restaurant de familie situat la 200 de metri de Bazilica Sfântul Petru, unde cardinalul Donald William Wuerl este cunoscut pentru că comandă lasagna, iar Francesco Coccopalmerio (se presupune că cel mai votat cardinal italian în 2013) îi place calmarul la grătar.
Cardinalii ar putea simți o oarecare urgență să ia o masă bună sau două, deoarece, în timpul conclavului care începe pe 7 mai, în care 135 de cardinali vor organiza alegeri secrete pentru un nou papă în Capela Sixtină a Vaticanului, ei vor fi complet izolați de restul lumii pentru o perioadă nedeterminată de timp.
Votul, somnul și mâncarea au loc într-o procesiune strict controlată.
Conclavurile papale sunt notoriu secrete. Cardinalii sunt securizați într-un singur spațiu comun, fără mesaje permise, cu excepția fumului care semnalează dacă un vot a avut succes.
Fumul alb semnalează un nou papă, iar negrul înseamnă că este necesar un alt vot pentru a ajunge la consensul de două treimi plus una necesar pentru a încorona un nou pontif.
Ce se întâmplă exact în aceste conclavuri este necunoscut, dar un lucru este sigur: cardinalii trebuie să mănânce în zilele sau săptămânile necesare pentru a alege noul lider al celor 1,4 miliarde de catolici din lume.
Cum pot cardinalii să asigure integritatea votului, neafectat de opinia externă?
Din punct de vedere istoric, mâncarea a prezentat un risc potențial: ravioli ai unui cardinal ar putea fi umplute cu un mesaj ilicit din partea personalului din bucătărie; sau un cardinal ar putea strecura o actualizare a votului în lumea exterioară cu un șervețel murdar.
Cu toate acestea, mâncarea în comun este, de asemenea, unul dintre contextele în care pot avea loc negocieri ascunse.
Reprezentările recente ale culturii pop au profitat la maximum de acest lucru, folosind cultura culinară a conclavului pentru a crea un sentiment sporit de suspiciune, intrigă și control.
Filmul Conclave din 2024, unde aproape toate punctele intrigii nu au loc în camerele de votare, ci în cantină.
Mesele zgomotoase contrastează cu conclavul aproape în întregime tăcut propriu-zis, care se desfășoară fără dezbateri formale. Votul altfel tăcut este punctat doar de momente de vorbire rituală, cum ar fi jurământul audibil pe care îl depune un cardinal în timp ce își aruncă cartea de vot în urna de vot.
Totuși, în jurul tăcerii ceremoniale este o mare comunicare, dintre care multe se întâmplă cu și prin mâncare.
Și deși nu putem presupune că filmul descrie cu fidelitate ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise, este fără îndoială adevărat că în cultura alimentară papală – ca și în cultură în sens mai larg – ceea ce mănânci, cum mănânci și cu cine mănânci spune multe.
Codul secretului conclavului datează din 1274, când Papa Grigore al X-lea a stabilit reglementările care încă dictează parțial modul în care se desfășoară alegerile papale astăzi. Ca și în cazul încoronării multor papi, a lui a fost controversată. De asemenea, a avut distincția de a fi de departe cea mai lungă, având nevoie de aproape trei ani (1268-1271) pentru a ajunge la consensul majoritar necesar pentru numirea unui nou papă. Potrivit canonistului italian Henricus de Segusio, care a participat la acel conclav, localnicii au amenințat că vor restricționa mâncarea cardinalilor pentru a grăbi o rezoluție.
Noile reguli ale Papei Grigore al X-lea au inclus izolarea conclavului – o regulă care este în vigoare și astăzi – și raționalizarea hranei cardinalilor. După trei zile fără consens, cardinalii au primit o singură masă zilnică; după opt zile, doar pâine și apă. La mijlocul anilor 1300, aceste reguli au fost relaxate de Clement al VI-lea, care a permis mese cu trei feluri de mâncare constând în supă; un fel principal de pește, carne sau ouă; și desert, care ar putea include brânză sau fructe. Deși raționalizarea nu a rămas, controlul strict asupra conclavurilor rămâne.
Cea mai detaliată relatare istorică a culturii alimentare a conclavurilor papale vine de la Bartolomeo Scappi, care a fost cel mai faimos bucătar al Renașterii (și, fără îndoială, primul bucătar celebru din lume) și i-a servit atât pe papii Pius al IV-lea, cât și pe Pius al V-lea. Cartea sa din 1570, Opera Dell’Arte del Cucinare (Arta de a găti) – prima carte de bucate publicată de un bucătar practicant –i-a adus faimă. În ea, el dezvăluie secretele hrănirii conclavului care l-a ales pe Papa Iulius al III-lea și practica extremă de supraveghere care rămâne până în prezent.
Potrivit lui Scappi, mesele zilnice ale cardinalilor erau pregătite într-o bucătărie comună de bucătari și somelieri, doar două dintre numeroasele poziții domestice care mențineau un conclav în funcțiune. El identifică că bucătăria era un spațiu în care puteau fi distribuite mesaje ilicite și notează că gărzile erau staționate acolo special pentru a preveni acest lucru.
Prin urmare, de două ori pe zi, într-o ordine stabilită prin loterie, administratorii aduceau ceremonios mâncarea. Această „roată” sau placă turnantă, construită în perete, permitea ca mâncarea și băutura să fie transmise cardinalilor în sala lor interioară. Înainte de a fi trecute prin perete, mâncarea și băuturile au fost verificate de testeri pentru a se asigura că nu ascund mesaje ilicite. Fiecare pas era urmărit îndeaproape de gărzile italiene și elvețiene.
Alimentele erau strict controlate, fără nimic permis care să ascundă un mesaj secret. Fără plăcinte închise. Fără pui întregi. Vinul și apa trebuiau oferite în sticlă transparentă, nu în vase opace. Șervețelele de pânză au fost deschise și inspectate cu atenție.
Acest aranjament a fost parțial pentru a asigura izolarea completă a cardinalilor și parțial pentru a calma îngrijorările legate de otrăvire. La urma urmei, mai ales în timpul Renașterii, papalitatea a fost o poziție politică foarte influentă.
Lăsând la o parte protocolul strict și restricțiile alimentare, mesele descrise de Scappi sună abundente și echilibrate, inclusiv salată, fructe, mezeluri, vin și apă proaspătă. De asemenea, el descrie cazări confortabile pentru cardinali. Fiecare avea propria celulă mare, decorată cu mătase și amplu mobilată cu un pat, o masă, un suport pentru haine, două scaune, un vas de cameră și un borcan cu încuietoare, printre multe alte obiecte. După spusele lui Scappi, a sluji într-un conclav papal renascentist nu a fost un loc de muncă rău – atâta timp cât nu te deranjează supravegherea constantă.
Ce vor mânca?
Pentru viitorul conclav care începe pe 7 mai, călugărițele de la Domus Sanctae Marthae – reședința modernă în care cardinalii locuiesc în timpul sechestrării lor – vor pregăti mâncăruri simple caracteristice Lazio, regiunea italiană care înconjoară Vaticanul și apropierea Abruzzo: minestrone, spaghete, arrosticini (frigărui de miel) și legume fierte.
Deși acest lucru poate părea diferit de conclavurile renascentiste, unde mesele erau pregătite de domestici seculari care operau sub protocol strict și pază strânsă, rezultatul este același: procesul este controlat îndeaproape, asigurându-se că nicio informație nu poate intra sau ieși.
În prima dintre mai multe scene de bucătărie care apar în filmul Conclave, pelicula arată călugărițe fierbând pui întregi pentru bulion – mâncare deloc luxoasă.
Dar simbolismul este important.
Biserica catolică modernă – în special după conducerea Papei Francisc – speră să comunice o imagine simplă și sănătoasă. Îngrijorările cu privire la potențialul alimentelor (puii întregi, în special) de a conține mesaje secrete literale au dispărut. Comunicarea ilicită prin mijloace electronice, un alt simbol recurent în film, aceasta este preocuparea acum.
Așadar, în timp ce Vaticanul este măturat de dispozitive electronice ascunse în pregătirea viitorului conclav, cardinalii își vor face propriile pregătiri personale, aventurându-se la Roma pentru a zăbovi la un fel de mâncare, probabil întrebându-se dacă va fi ultima lor cină înainte de a deveni papă.
