1. Viceprim-ministrul fără portofoliu (Marian Neacșu, PSD) o să coordoneze atât instituţiile publice şi structurile din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului cât și RAAPPS, și o să avizeze toate proiectele de acte normative care au impact bugetar.
2. Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se desfiinţează și va fuziona cu Ministerul Muncii în noul Minister al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Noul minister va prelua:
- toate activităţile, posturile, personalul aferent şi patrimoniul din domeniul familiei și tineretului, pachetul de acţiuni deţinut de stat la societatea „Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.)” – S.A. Bucureşti.
- Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei
- Casele de cultură studenţeşti și Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „Tei“ din Bucureşti
- Direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, respectiv Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică
3. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi trece din subordinea Ministerului Familiei, care se desființează, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. Această instituție va fi finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
4. Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCDI) se va desființa și se formează un nou minister: Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Noul minister va prelua:
- Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
- Componenta digitalizare de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCDI)
- Autoritatea pentru Digitalizarea României
5. Autoritatea Națională pentru Cercetare va prelua patrimoniul, personalul, posturile și activitățile aferente domeniului cercetare, aflate în prezent la MCDI și va trece în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, înființat prin preluarea Ministerului Educației, va avea în subordine.